Dislalia consoanelor T – D – N

Dislalia consoanelor T – D – N

T – D

În practica logopedică se acordă o atenție mare consolidării sunetelor T sau D, deoarece reprezintă sunete componente ale africatelor Ț și CE, CI, GE, GI. În cadrul exercițiilor inițiale se va insista asupra mișcărilor de ridicare și coborâre a limbii în interiorul cavității bucale, asupra mișcărilor alternative de lățire și ascuțire a limbii, cât și asupra lipirii părții dorsale a limbii de palat. Dacă copiii reușesc să-și mențină limba în poziție articulatorie corectă, adică cu partea anterioară lipită de alveolele dinților incisivi superiori și cu marginile lipite de molari, vor fi solicitați să pronunțe sunetul T sau D prin expulzarea bruscă a suflului spre vârful limbii. Prin dezlipirea rapidă a limbii de alveole și coborârea vârfului acestui organ spre dinții superiori, se formează sunetul surd T sau, în cazul în care suflul este sonor, sunetul D.

Uneori, la copiii cu deficiențe ale auzului, apar dificultăți în încercările de sonorizare a sunetului D. În astfel de cazuri se va folosi un sunet sonor ca auxiliar, de obicei B, obișnuind copiii se pronunțe repetat BA-BA-BA apoi DA-DA-DA sau BA-DA, BA-DA, BA-DA.

Diferențierea sunetelor T și D se va realiza prin pronunțarea cuvintelor paronime: TU-DU

  • TA-DAC
  • TAI-DAI
  • TUR-DUR
  • TOAMNĂ-DOAMNĂ
  • TRAG-DRAG
  • CÂNT-CÂND
  • POT-POD etc.

N

În cazul sunetului N copiii vor fi ajutați să pronunțe corect, obișnuindu-i să-și controleze vibrațiile nazale și palpând ușor nasul cu degetele. Dacă totuși sunetul N nu este pronunțat decât cu mare dificultate, copiii vor fi solicitați ca în timpul pronunțării să țină dosul palmei în fața nărilor, până când simt curentul de aer proiectat prin nas.

În decursul exercițiilor se va insista asupra diferențierii sunetului N de M, prin pronunțarea cuvintelor paronime:

  • MAI-NAI
  • MOR-NOR
  • MICU-NICU
  • MINGE-NINGE
  • RAMĂ-RANĂ etc.

 

CURS DE DICȚIE

 

Fie că îți dorești o carieră de succes, mai multă încredere în propria persoană sau să îți îmbunătăţeşti relațiile cu cei din jur, o dicție antrenată te va ajuta cu siguranță.

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

 

foto: Pexels


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *