De unde vine expresia PATUL LUI PROCUST?

De unde vine expresia PATUL LUI PROCUST?

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?

Ai auzit vreodată de expresia „patul lui Procust”? Conform DEX, tocmai legenda personajului a dat naștere expresiei, spre a ilustra în special mutilările care se aduc unor opere literare, cu scopul de a încăpea în tiparul voit; sau, în general, pentru a indica forme fixe și prestabilite, constrângeri nefirești.  Cu siguranță ai auzit de această expresie și când ai citit romanul cu același nume al lui Camil Petrescu.

Procust este un personaj din mitologia greacă. Povestea spune că îi plăceau în mod deosebit oaspeții. Atât de mult, încât avea tendința să răpească drumeții care treceau prin zonă. În loc de o atitudine ospitalieră, Procust avea o plăcere morbidă de a-i chinui, oferindu-le vizitatorilor săi unul dintre cele două paturi. Se spune că paturile erau făcute din fier și erau create special pentru a se potrivi standardelor exigente ale lui Procust.

Acesta alegea un pat despre care știa că nu se va potrivi cu dimensiunea oaspetelui său. Oaspeții mai scunzi erau repartizați în patul mai lung și li se lungeau picioarele, iar celor mai înalți li se tăiau picioarele pentru a încăpea în patul mai mic.

Eroul Tezeu a fost cel care a pus capăt acestei nebunii. Potrivit legendei, Tezeu l-a pedepsit pe Procust pentru crimele sale, dându-i o doză din propriul medicament. După cum vă puteți imagina, lucrurile nu s-au terminat bine pentru Procust. Și astfel  „patul lui Procust” a fost folosit pentru ultima dată în mitologie. 

Cu toate acestea, fraza continuă să trăiască și astăzi. Expresia semnifică incompatibilitatea în relațiile umane sau intenția de a impune un tipar prestabilit prin intermediul unor constrângeri.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

 

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?

 

Foto: Pexels


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *