De la ce vine prescurtarea „DJ”?

De la ce vine prescurtarea „DJ”?

Atunci când te gândești la un „DJ”, cu siguranță îți vin în minte multe nume importante din industria muzicală internațională, din zona media sau din radio.

La modul general, prin noțiunea de „DJ” se pot înțelege mai multe lucruri:

  • o persoană care mixează muzică pe scenă sau în club
  • cineva care pune muzică înregistrată la petreceri
  • o persoană care realizează emisiuni radio.

Dar te-ai întrebat vreodată de la ce vine prescurtarea „DJ”?

Înainte de răspuns, iată câteva detalii despre originea noțiunii de DJ.

Cele mai multe surse consultate în documentarea acestui articol îl dau drept inventator al termenului pe omul de radio american Walter Winchell, în anul 1935.

Alte surse consideră că părintele noțiunii de „DJ” este Jack Kapp, un director al unei case discuri care i-a numit pe prezentatori în aer „jochei de înregistrări”.

Acest lucru a fost pus pe seama faptului că rolul prezentatorului includea controlul volumului și duratei înregistrărilor. Astfel că persoana de la consola de sunet era asemănată cu un jocheu de curse.

De altfel, asta ne trimite și la subiectul acestui articol:

DJ este prescurtarea de la „disc jockey”

 

Curs de Voice Over de Audiobook, online

Dacă îți dorești să fii vocea cărților pe care, mai nou, le ascultăm, hai la cursul de Voice Over de de audiobook! Atenție, locurile sunt limitate!

O voce antrenată pentru lecturarea de audiobook este esențială pentru transmiterea emoțiilor, pentru a introduce ascultătorul în atmosfera și epicul romanului sau pentru a anima diverse personaje (mai ales în cărțile pentru copii). O voce antrenată ajută la menținerea atenției și la asigurarea înțelegerii mesajului transmis.

Următorul curs are loc între 02-23 noiembrie 2023, online. Facem patru sesiuni de câte 90 de minute fiecare, cu teme de pregătit de la o ședință la alta.

 

Foto: Pexels

Carmen Ivanov, la Tați în aer de la Europa FM: „E important să le vorbim uneori copiilor ca unor oameni mari”

 

Hai la un curs de voice over

Dacă crezi că și tu ai o voce deosebită, dar nu știi exact cum să o lucrezi, te invit la un curs de voice over marca Dicție.ro.

Carmen Ivanov (Radio TANĂNANA) Mihai Crăciun și Alex Tuhuț (Radio Kiss FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie, durează două zile a câte 6 ore pe zi.

Următoarele cursuri se desfășoară între 04 noiembrie 2023 Curs Voice Over de reclame.

 

Zece sfaturi pentru a-ți menține concentrarea în timpul lecturii

 

Hai și tu la un curs de comentator sportiv cu Ion Alexandru și Mihai Crăciun

 

Un lucru important pe care orice voice-over trebuie să-l știe!

 

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

 

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *