De ce este important să scriem cu diacritice?

Citim tot felul de anunțuri, reclame, mesaje, statusuri, pliante și uneori pot exista confunzii. De exemplu: „Executăm fete de masă” (fețe), „Cumpără acum rame la 3 lei” (râme), „Zici că e tata la cum s-a comportat” (țață), „M-a mințit, are două fete” (fețe), „Mi-am cumpărat 20 de paturi” (pături), „Am nevoie urgent de o fisa” (fișă), „Sunt roman” (român) etc. Pe lângă aceste confuzii, vedem diacriticele prea rar în jurul nostru.

↘ Ce este un semn diacritic?

Un semn diacritic este un semn tipografic adăugat la o literă pentru a indica o diferenţă în pronunţie sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte scrise identic. În limba română, semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau dedesubtul unei litere.

Limba română foloseşte cinci litere cu semne diacritice: ă, â, î, ș, ț.

Fără utilizarea semnului diacritic specific nu se înțelege mesajul pe care vrei să-l transmiți având în vedere acțiunea exprimată prin verb, care reprezintă o parte esențială în comunicare. Așadar, se poate întâmpla ca în exemplul următor: „El își caută cheile” (modul indicativ, timpul prezent), „El își căuta cheile” (modul indicativ, timpul imperfect), „El își căută cheile” (modul indicativ, timpul perfect simplu).

În exemplul de mai sus înțelegem că firma executa și modifica (mai demult) produse și, de asemenea, nu specifică cine dă comanda. La comanda cui?

Utilizarea diacriticelor este obligatorie deoarece literele care formează cuvintele cu semnele respective au o anumită valoare fonetică. Înlocuirea literei care prezintă un anumit semn diacritic cu litera fără semn diacritic sau cu o literă formată cu un alt diacritic se asociază cu schimbarea sensului cuvântului: râmă/ramă, șoc/soc, râu/rău, ține/tine, țipă/tipă, mâțe/mațe, mâță/mata, laturi/lături, fisă/fișă, cos/coș,  etc.

↘ Semnele diacritice:

• căciula (ă)
• circumflexul (â, î)
• sedila (virgulița) (ș, ț)

Sunt excepții unele abrevieri cum ar fi: SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative).

În textele în format electronic, literele ș şi ț se pot confunda cu alte două semne destul de asemănătoare: sedila (ş, ţ). DOOM2 precizează că, în cazul acestor litere compuse, semnul diacritic care este utiliziat este sedila (virguliţa).

În limbajul electronic se mai folosesc pentru ș și ț, ce/ci grupurile nefirești sh, tz, k: nush (nu știu), fitze (fițe), fatza (față), dulke (dulce), „k faki?” (ce faci?). Atenție, aceasta nu este o alternativă a sunetelor ș, ț. Formele prezentate în exemplele de mai sus sunt INCORECTE.

În alte limbi (franceză, germană, maghiară, etc.), prin lege se dispune că scrierea fără diacritice este inacceptabilă. De asemenea, cuvintele străine (nume de persoane, locuri, titluri, citate) trebuie scrise cu diacriticele limbii de origine.

Se poate constata cu uşurinţă, din păcate, că există nenumărate site-uri, chiar ale unor instituţii publice cum ar fi anumite ministere care publică texte fără diacritice. Există numeroase contracte de angajare, colaborare, diplome, documente școlare în care diacriticele nu sunt prezente.

Punerea în circuitul public, de către instituţiile statului, a textelor scrise incorect în limba română, în special din cauza nefolosirii corecte a diacriticelor, compromite respectivele instituţii ale statului.

În plus, în frecvente cazuri, textele scrise fără diacritice obligă numeroşi utilizatori la efortul de a introduce diacriticele ulterior, lucru migălos, care consumă mult timp şi nervi. Ca urmare, cei care scriu fără diacritice, în special funcţionarii publici, politicienii, parlamentarii şi guvernanţii, pe lângă faptul că dovedesc o lipsă de respect faţă de cititori, sunt etichetaţi şi ca agramaţi, ignoranţi, inculţi, necultivaţi, neinstruiţi.

O literă în plus sau în minus, scrisă cu sau fără diacritice duce la apariția unui alt cuvânt, cu un alt sens şi cu un conţinut cu totul şi cu totul diferit faţă de cel iniţial, fie cu consecinţe negative imprevizibile, fie, mai grav, cu conotaţii pornografice.

Iată câteva exemple în acest sens:

Amintim un exemplu din lumea organelor de control fiscal şi a agenţilor economici: cazul unei societăţi comerciale care avea ca obiect de activitate realizarea de pături.

S-a efectuat un control și s-au constatat unele nereguli. Ulterior s-a dispus, pe lângă sancţiuni, şi confiscarea a 200 de pături, dar, nefolosindu-se diacriticele, în actul de control s-a scris „confiscarea a 200 de paturi”. Cazul a ajuns în justiţie şi câştig de cauză a avut societatea comercială respectivă care a demonstrat că obiectul de activitate nu era realizarea produsului „paturi”.

La fel cum acordăm importanță mesajului și conținutului, trebuie să fim atenți și la forma grafică, la semne, la sensuri, la mesajul final. Folosirea diacriticelor este o primă etapă. Așadar, să folosim diacriticele fără scuză, în orice situație, fără rușine.