Cum ne ajută cuvintele să cunoaștem mai bine lumea înconjurătoare?

Cum ne ajută cuvintele să cunoaștem mai bine lumea înconjurătoare?

Fiecare zi din viață îi aduce omului ceva nou sau îi întregește, îi verifică experiențele mai vechi. Omul primește acest val de știri cu ajutorul organelor sale de simț. Astfel, el ascultă nenumăratele și feluritele sunete din lumea înconjurătoare cu ajutorul urechilor, ajunge să deosebească obiecte cu totul asemănătoare doar după mirosul sau gustul pe care îl au sau după ceea ce simte prin pipăit, iar ochii săi sunt de un ajutor neprețuit pentru cunoașterea lucrurilor din jur.

Prin aceste mijloace, adică prin diferitele simțuri, sunt culese informații din lumea ce ne înconjoară. Astfel: sunetele caracteristice ale ciripitului, forma corpului, culoarea penelor etc. ne dau noțiunea unei anumite păsări. Anumite culori și forme îmbinate cu diferite senzații pe care le căpătăm prin simțul pipăitului, mirosului etc., ne ajută să ne fixăm noțiunea a tot felul de obiecte, adică să putem deosebi o piatră de o bucată de lemn, o floare de altă floare etc.

Organele de simț, asemănătoare unor aparate de recepție foarte fin construite, prind și răspund la diferiți excitanți (urechea la sunet, ochii la lumina etc.). Aceste știri ajung prin numeroase fire – nervii – până la creier. Cu ajutorul acestui organ minunat – creierul – în care se produc alăturări între diferitele știri venite dinafară, omul ajunge să-și stabilească mereu noi și noi cunoștințe asupra lumii înconjurătoare.

Cu ajutorul creierului omul mai reușește încă ceva foarte important. Iată despre ce este vorba: cel mai adesea în viață omul nu primește impresiile dinafară în mod izolat. De obicei primește mai multe la un loc. Astfel, atunci când gustăm o lămâie, noi vedem în același timp culoarea galbenă, forma ei și simțim mirosul caracteristic. Ei bine, știm cu toții că e de ajuns să vedem culoarea și forma lămâii pentru ca „să ne lase gura apă”, ca și cum am fi pus pe limbă picături de lămâie. Aceasta este posibil, cum am spus, numai cu ajutorul creierului în care se fac apropierile dintre diferite senzații. Vederea unei lămâii e de ajuns deci pentru a deștepta senzații asemănătoare celor pe care le dă picătura de zeamă pusă pe limbă. Bineînțeles că această senzație se bazează pe faptul că, cu alt prilej, acel om a avut posibilitatea să cunoască cu adevărat gustul de lămâie.

Această calitate a creierului este extrem de importantă. Ea ne lărgește foarte mult posibilitatea de cunoaștere mai rapidă a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Să dăm un exemplu: timbrul vocii. Putem recunoaște pe cineva numai ascultându-l cum vorbește. Dacă noi cu alt prilej l-am văzut o dată sau de mai multe ori, auzindu-l vorbind, nu numai că-l recunoaștem, dar ne apare imediat, fără voia noastră, figura lui în fața ochilor. Pare că s-ar fi legat lanț una de alta, undeva, sunetul glasului și imaginea feței. Aceasta înlănțuire s-a făcut într-adevăr în creierul nostru.

Marele învățat I. P. Pavlov, care s-a ocupat în special de problema funcțiilor creierului, ne dă o pildă foarte sugestivă. El ne spune că animalul nu trebuie să aștepte să vadă forma, culoarea și să simtă colții înfipți în trupul său pentru ca să-și dea seama că a fost atacat de o fiară puternică. E de ajuns să audă răcnetul pentru ca s-o ia la fugă. El poate astfel să-și salveze viața.

Într-adevăr, societatea românească se deosebește de cetele de maimuțe prin aceea că oamenii muncesc în comun și se preocupă de îmbunătățirea acestei munci, creând și perfecționând uneltele. Limbajul s-a născut din nevoia de a comunica. Comunicarea între cei care trăiau laolaltă a devenit posibilă pentru că acele cuvinte aveau înțeles precis și erau binecunoscute atât de către cel care le rostea, cât și de către cei care-l ascultau. Ne vom da seama mai bine de asta prin anumite exemple. Astfel, potrivit pildei cu fiara, amintită mai sus, o oaie dacă aude urletul unui lup se sperie și o poate lua la fugă. Dar dacă am striga unei turme întregi: „vine lupul!” nu s-ar întâmpla nimic. Vorba „lup” nu înseamnă nimic pentru oi. În schimb, când ciobanul aude că „vine lupul!” nu mai trebuie să aștepte să vadă fiara la față și nici să-i audă urletul. Vorba „lup” înseamnă toate acestea la un loc și el își ia măsurile necesare de precauție.

Să mai luăm un exemplu:

Animalul nu poate afla, de pildă, că apa unui pârâu e rece, decât dacă intră în ea. Însă omului îi e de ajuns să-i spui acest lucru, pentru ca el să devină informat asupra temperaturii scăzute a apei. Asta înseamnă că prin vorbire omul are o posibilitate în plus față de animale de a se informa asupra mediului înconjurător.

Asta mai presupune că omul nu a aflat ce înseamnă „rece” și „apă” numai din vorbire. Dacă el nu ar fi simțit niciodată pe pielea lui, prin simțurile lui, fiorul pe care-l dă apa atunci când e rece, el nu și-ar fi putut face o idee asupra a ceea ce înseamnă în realitate rece și apă. După ce le-a cunoscut în mod nemijlocit, revenindu-se asupra lor chiar numai prin grai, ele produc omului reprezentări asemănătoare celor reale.

Aceasta se explică prin faptul că începând din copilărie, omul leagă cuvintele de anumite imagini sau de anumite senzații (cald, rece, dulce etc.) Această legătură se face în creier și rămâne atât de trainică încât e de ajuns ca omul să audă cuvântul respectiv pentru ca să știe exact despre ce e vorba.

Iată deci motivul pentru care Pavlov a numit graiul omului al doilea sistem de semnalizare.

Ce se întâmplă în creier în timp ce vorbim și când înțelegem ce se vorbește

Într-adevăr prin grai (vorbit sau scris), omul își mărește neînchipuit de mult posibilitățile de a afla ce se petrece în lume. S-a putut vedea, deci, că există o legătură strânsă între vorbire și toate celelalte simțuri. S-a putut vedea, de asemenea, că apariția și dezvoltarea vorbirii nu sunt de conceput decât în strânsă legătură cu dezvoltarea creierului. Înțelegem, în sfârșit, în ce fel și în cât de mare măsură a putut contribui la rândul său graiul la dezvoltarea creierului omenesc, la dezvoltarea posibilităților noastre de a gândi.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *