Cum faci voice-over de la tine de acasă

Cum faci voice-over de la tine de acasă

A crea un „voice-over business”, o afacere care implică vocea este foarte ușor, dar asta nu înseamnă că nu este nevoie de muncă. Cunoscătorii știu că, pentru a găsi de muncă online, asta implică timp pentru a găsi jobul potrivit pentru vocea ta.

Iată câteva sfaturi și trucuri pentru audiții și pentru locuri de muncă online:

A fi free-lancer în ceea ce privește meseria de voice-over este la fel cu a avea o afacere mică

A fi liber profesionist este privit adesea ca un ideal. Un free-lancer are o flexibilitate și o libertate mai mare decât ceilalți. Ca orice alt efort antreprenorial, este nevoie de talent, timp, dedicație, curaj, ingeniozitate și pasiune.

Studiile arată că un voice-over liber profesionist își pierde o treime din timpul său pentru căutarea unui loc de muncă, asta implicând: e-mailuri, înregistrări, înscrieri la audiții, demo reel-uri, participarea la evenimente etc.

 

 Fii selectiv când aplici pentru un job online

Chiar dacă ești la început sau liber profesionist, asta nu înseamnă că trebuie să aplici pentru orice job pe care îl găsești. Trebuie să știi unde să cauți și ce să cauți. De exemplu, atunci când analizezi un anunț pentru un job trebuie să fii atent la toate informațiile menționate. Există o mulțime de criterii și cerințe vocale: roluri, stiluri vocale, direcții regizorale. Pentru a înțelege dacă acesta este jobul potrivit pentru tine trebuie să-ți cunoști propria voce foarte bine.

Pe măsură ce câștigi experiență în domeniul acesta și descoperi din ce în ce mai multe locuri de muncă, vei deveni experimentat în găsirea oportunităților excelente.

 

 Să știi ce să cauți într-un anunț pentru un job

Când vezi pentru prima dată un anunț pentru un loc de muncă care te interesează, trebuie să ai în vedere următoarele:

  • Limba, accentul și dialectul: fii cinstit cu aceste 3 lucruri și fii sigur pe tine dacă le poți folosi sau nu. Majoritatea celor care fac angajări au urechea formată și vor detecta imediat un sunet greșit. Precizează exact care este nivelul de cunoștință și nivelul de fluență pentru o anumită limbă, accent, dialect;
  • Sex: angajatorul va specifia ce tip de voce caută (deși majoritatea audițiilor este destinată ambelor sexe). În timp ce unii își pot schimba în mod convingător „sexul vocii lor”, această abilitate este destul de rară – nu este nevoie să te stresezi pentru un loc de muncă care are cerințe care nu se potrivesc cu abilitățile tale;
  • Tipul de activitate: identifică tipul de muncă pentru care este adresat anunțul. Diferitele tipuri de activități includ reclame de radio și televiziune, animații pentru filme și desene animate, audiobook-uri etc.
  • Termenul limită pentru audiții: vezi când angajatorul a stabilit termenul limită pentru audiții sau pentru a trimite un sample cu vocea ta. Dacă nu reușești să o faci la timp, vei rata ocazia. Totuși, nu vrei să dai impresia că ești disponibil atunci când nu esți și apoi să dezamăgești și să-ți faci o imagine de om neserios;
  • Plata: reflectă plata cantitatea de muncă depusă, efortul? Compară bugetul cu durata de timp necesară pentru finalizarea lucrărilor;

 

Scenariul

Majoritatea agenților și angajatorilor oferă artiștilor vocali un scenariu scris. La audiție, este mai bine să nu citești întregul scenariu (citește aproximativ 15 secunde, apoi treci mai departe). Dacă dorești să mai repeți/exersezi poți încerca niște exemple de scenarii (voice-over sample scripts). Acestea pot fi, de asemenea, utile pentru a te ajuta să rămâi în formă pentru audiție.

 

Plata pentru „serviciul de voce”

Plata pentru munca depusă se bazează, în general pe tipul de proiect, nu pe numărul de ore. Negocierea remunerării corecte poate fi o muncă grea și insistența este cu siguranță un plus.

Există loc pentru toată lumea, dar ca să faci carieră în această meserie trebuie să muncești constant, să accepți provocări, să nu renunți și să te faci remarcat. Acestea sunt calitățile unui candidat perfect pentru această carieră. Să nu uităm că o voce bună înseamnă o dicție la fel de bună. Cu ajutorul dicției vocea va căpăta atât culoare, cât și adaptabilitate la situații noi și o amprentă personală. Dicția te va face să fii sigur pe tine și să lași întotdeauna o impresie bună și chiar să treci cu brio de un interviu.

COMANDĂ ACUM MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” – Singurul manual de dicție din România

Dacă simți că mai ai de lucru, îți recomandăm să iei în considerare o intrare mai treptată în industria aceasta, pe măsură ce te adaptezi tot mai mult acestei lumi și acestei industrii.

Evaluează locul de muncă înainte de audiție/casting

Când ești în căutarea unui loc de muncă sau a unor oportunități de angajare diferite, este important să-ți faci timp să cercetezi și să evaluezi postul de angajare pentru a vedea dacă abilitățile tale se potrivesc. Trebuie să pui în balanță oportunitatea cu valorile și abilitățile tale. Fii sigur că te potrivești și că locul de muncă merită. Nu uita! Integritatea ta este mult mai importantă decât câțiva lei.

Citește și: „CUM CREEZI UN DEMO DE VOCE CÂȘTIGĂTOR

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Comentariu

  • Gerebenes Sorina Posted 25/10/2021 22:52

    As vrea sa imi asculte cineva voce si sa imi dea o parere

Adaugă comentariu

Dă-i un răspuns lui Gerebenes Sorina Anulează răspunsul

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *