Cum erau numiți străinii în istorie?

De obicei, numele țărilor era în strânsă legătură cu numele locuitorilor. Nu se căuta, neapărat, un cuvânt reprezentativ pentru o țară decât după ce era evident: râul care străbătea regiunea, ocupația locuitorilor, resursele, ziua în care a fost descoperit pământul etc. Germanii își spuneau „deutsch” (popular – germ. „theoda” – popor), „magyar” însemna inițial „om”, țiganii își spun „romi” (adică oameni).

Dar cum se numeau străinii? Totuși, pentru cineva care nu arată ca tine, nu-ți vorbește limba, nu-ți împărtășește obiceiurile, trebuie să existe un cuvânt care să-l deosebească.

Grecii îi numeau pe străini BARBAROI (adică „bâlbâitori”, pentru că nu știau să vorbească grecește – de aici vine și „berber”);

Slavii i-au numit pe germani NEMȚI (adică „muți”);

Turcii îi numeau pe străini GHIAURI (cuvânt din arabă – „necredincios”)

Țiganii îi numeau pe nețigani GADŽO (conform lingvistului Al. Graur: originea și sensul primitiv ale cuvântului sunt necunoscute);

În românește se folosea GAGIU pentru țigan. (de unde s-a format și femininul – „gagică”)

sursa foto: Pexels

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.