Cum a apărut vorbirea omului

Cum a apărut vorbirea omului

🗣 Om versus Animal

Mulți cercetători au arătat că vorbirea a apărut în cursul dezvoltării procesului muncii în societatea omenească. Ceea ce a deosebit încetul cu încetul pe om de celelalte animale a fost procesul muncii, crearea uneltelor pentru muncă. Încă de la început munca avut un caracter social, era organizată în colectiv. Această muncă colectivă a creat necesitatea ca cei care lucrau împreună să poată comunica între ei. Pentru asta s-a dezvoltat tot mai mult aparatul fonator, emițător de sunete și transformator al acestor sunete în semnale. Concomitent a trebuit să se dezvolte, alături de acest aparat emițător de sunete și cel receptor de sunete. 

În procesul muncii eforturile mari care se depun uneori sunt însoțite pentru un timp, în cursul inspirației, în urma fixării cutiei toracice, de închiderea glotei, ceea ce face ca la fiecare expirație să se producă un sunet particular cauzat de deschiderea bruscă a glotei. Ne putem imagina că în cursul muncii colective acest semnal particular datorat efortului a devenit un semnal pentru munca colectivă. Cu încetul acest proces de semnalizare a început să se diferențieze în sensul că, pentru anumite aspecte ale muncii, s-au emis sunete diferențiate produse de contracții particulare ale mușchilor fonatori ai buzelor, ai faringelui etc. Aceste sunete diferențiate erau recepționate de organul receptor al altui om care muncea, erau înregistrate și comparate cu alte sunete memorate anterior. Pe măsură ce se perfecționa în cursul muncii colective organul emițător de sunete, se perfecționa și organul receptor cerebral al sunetelor, respectiv al vorbirii.

 

🗣 Informarea reciprocă

Organul fonator, emițător, informator al unui individ se găsea tot timpul în relație cu un mecanism cerebral receptor al sunetelor altui individ care recepționa informată transmisă. Dar la rândul lui, individul informat prin „mesajul” de sunete primit trebuia să poată informa pe cel care a emis sunetele (pe cel care a trimis „mesajul”) că l-a recepționat (noi am zice că l-a „înțeles”). Între cei doi indivizi se stabilea în acest fel un proces continuu de informare reciprocă pe baza unor „semnale” constituite din sunete și purtătoare de informație. 

Se poate deci susține că la originea apariției vorbirii a stat un fel de mecanism de informare continuă și reciprocă între unul și mai mulți indivizi dintr-un grup de muncă. Pentru simplificarea înțelegerii vom lua raporturile de comunicare și informare între doi indivizi. În acest proces de informare continuă, stația emițătoare de comandă și informare și stația de recepție a comenzii și a informării sunt constituite de creierele a doi oameni, cu particularitățile lor de funcționare și de structură. De aici și caracteristicile particulare ale mesajului emis și ale modului de recepționare. Nici cel ce emite informația nu va putea emite sunete ce nu corespund caracteristicilor de funcționare ale aparatului lui de emisie (aparatul fonator), nici cel ce le primește nu va putea primi decât cele pentru care e construit aparatul lui cerebral de recepție. Acest lucru arată că, de la început, dezvoltarea vorbirii a fost legată de caracteristicile particulare de structură și de funcție ale creierului uman..

 

 

🗣 Nașterea vorbirii

Vorbirea s-a născut atunci când pentru prima oară un semnal al lumii înconjurătoare (o lumină, un zgomot, o imagine etc.) a fost înlocuit cu un sunet articulat. Treptat, în cursul procesului muncii, obiectele concrete din lumea înconjurătoare au căpătat denumiri, au fost desemnate prin sunete produse de aparatul fonator al omului, prin cuvinte. La un moment dat închiderea glotei care însoțește orice efort, produce și un sunet particular; acest sunet particular emis de un individ dintr-o colectivitate de muncă devine pentru restul colectivității semnalul de muncă, semnalul unui efort.

În mod schematic ne putem reprezenta lucrurile în felul următor: la originea vorbirii a stat un mecanism în care o „instalație” de comandă a transmis altui om, care posedă o „instalație” de recepție, deci o „instalație” comandată, diferite informații. Acestea produceau aici anumite modificări funcționale. Asemenea proces de interacțiune se exercită deci între creierele a doi oameni, unul fiind instalația de comandă (instalația care informează), celălalt instalația comandată (cea care e informată). În momentul următor, însă, rolurile se pot inversa instantaneu – cel comandat informat devenind comandant-informant și invers.

Vorbirea a luat deci naștere, cum am văzut mai sus, din legăturile reciproce care s-au stabilit în mod necesar în cursul dezvoltării procesului muncii, între om și semenii săi. Vorbirea s-a născut din multiple nevoi sociale pe care le prezentau indivizii de-a lungul timpurilor. Ea a avut un rol foarte însemnat în construirea instrumentelor de muncă.

 

🗣 Inventarea instrumentelor de muncă

Născocirea instrumentelor de muncă de-a lungul istoriei omenirii nu poate fi considerată ca fiind rezultat al creației unui singur om, activității unui singur creier. Inventarea instrumentelor de muncă este rezultatul interacțiunii unor procese elementare de abstractizare petrecute în creierele unui grup mai mare de oameni care au reușit să-și comunice unii altora experiența, pe care fiecare dintre ei a căpătat-o, prin semne verbale primitive, la început, semne verbale elementare. Imaginea uneltei pe care omul vrea să și-o construiască rezultă pe de o parte, dintr-o îndelungată și continuă interacțiune între lumea reală, concretă, generatoare de semnale concrete, imediate și reflectarea ei în creierul omului; pe de cealaltă parte, imaginea uneltei se formează în urma interacțiunii dintre creierele unui grup mai mare de oameni la care s-a dezvoltat un sistem rudimentar de semnalizare cu ajutorul vorbei. Omul capătă în acest fel imaginea, noțiunea și planul uneltei pe care vrea să și-o construiască.

Vorbirea are un rol fundamental pentru desăvârșirea procesului muncii. Nicio meserie, nicio îndeletnicire manuală mai fină, nicio mânuire a vreunei unelte de muncă, mai ales dacă este ceva mai complicată, nu se poate învăța fără ajutorul vorbirii. Simpla imitare a gesturilor nu poate duce decât cel mult la învățarea mânuirii unor instrumente foarte simple, a unor îndeletniciri elementare. Imediat ce procesul muncii devine cât de cât mai complicat, este nevoie, în afară de imitatul gestului, și de vorbire prin intermediul căreia cel care te învață îți transmite ce ai de făcut și cum trebuie făcut acest lucru. Vorbirea intervine deci ca un factor regulator important în procesul muncii.

 

🗣 Limbaj versus Unealtă

Deci, în același timp cu apariția muncii se dezvoltă la om aparatul emițător și receptor de sunete semnificative, de semnale – apare „cel de-al doilea sistem de semnalizare” despre care vorbeam în articolul precedent având în vedere cercetările lui I. P. Pavlov, apare vorbirea.

Ce se întâmplă în creier în timp ce vorbim și când înțelegem ce se vorbește

Dar odată cu aceasta, vorbirea astfel dezvoltată devine un regulator important al activității musculare coordonate necesare pentru îndeplinirea mișcărilor fine, adaptate, necesare mânuirii instrumentelor și uneltelor în cursul procesului muncii. 

Niciun strungar, niciun țesător, niciun pianist nu va putea să-și însușească mișcările fine necesare pentru îndeplinirea acestor activități fără un instructaj verbal. Prevenirea oboselii și a surmenajului în timpul muncii se poate face învățând oamenii cum să folosească mai bine posibilitățile de coordonare a mișcărilor, deci cu sprijinul vorbirii. Munca duce la dezvoltarea vorbirii și aceasta la rândul ei intervine ca un regulator în procesul muncii.

Munca și vorbire articulată au contribuit continuu la perfecționarea creierului uman. Datorită dezvoltării lor continue în cursul progresului omenirii s-au stabilit în creier mereu noi legături, mai fine și mai diferențiate între părțile sale, ceea ce a permis perfecționarea funcționării lui; la rândul său, creierul omenesc mereu perfecționat a dus la perfecționarea atât a vorbirii, cât și a procesului muncii. 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *