Care sunt treptele de însușire a vorbirii la copil?

Care sunt treptele de însușire a vorbirii la copil?

🗣 Etapele ar fi următoarele: mai întâi o viziune globală, „sincretică”, în care se deosebesc „ansambluri” mai mult sau mai puțin grosolan conturate. Apoi analiza, mai subtilă, dă naștere unor imagini mentale. În cele din urmă, imaginile mentale ale unor obiecte similare se contopesc și ajung la o imagine schematică, redusă la „esența” obiectului: este conceptul căruia rămâne să i se aplice eticheta cuvântului.

De fapt la copii se observă această stratificare. Cuvântul, departe de a fi încununarea unei munci de abstractizare dusă până la capăt, își dobândește timpuriu valoarea sa simbolică; un bebeluș de 10 până la 12 luni este în stare să reacționeze la cuvinte, cum ar fetița care își îndreaptă ochii către perna pisicii când cineva întreabă în fața ei: „Unde-i Pisu?”. Copiii care vin la grădiniță dispun de un vocabular relativ bogat care, dacă nu e vorbit, este cel puțin înțeles.

Dacă au cu toții un anumit repertoriu de senzații, percepții și imagini mentale, ei știu și multe cuvinte pe care le aplică, ce-i drept, oarecum aproximativ, pe realități nu prea limpezi. Conținutul mental și vocabularul și le-au însușit la întâmplare, în funcție de experiențele pe care le-au trăit.

 

🗣 Corespondența între conținutul mental și cuvintele de care dispun copiii este cea corectă?

Nu întotdeauna. Adultul și copilul descoperă uneori că se înțeleg între ei „ca surzii”. „Să deschidem materialele de lucru!”, zice educatoarea lui Matei (nume fictiv), care se miră: „Astea nu sunt materiale, materialul este pentru făcut haine, bunica e croitoreasă și folosește materiale…”. Iată cum află educatoarea, cu totul întâmplător că, pe de o parte, Matei cunoaște cuvântul „material”, dar pe de alta,  că nu i-a înțeles sensul decât pe jumătate. 

Într-adevăr, copilul nu suferă în urma adaptărilor insuficiente sau greșite. Întotdeauna crede că înțelege, întotdeauna crede că e înțeles. Cu ajutorul vocabularului știut, își exersează gândirea, însă într-un mod alterat de procese inconștiente, de generalizări insuficiente sau excesive, de puncte de vedere animiste sau artificiale.

🗣 Raporturile gândire – vorbire sunt adeseori surprinzătoare

De aceea la cei mici raporturile gândire – vorbire sunt adeseori surprinzătoare. Uneori copilul nu este în stare să explice acțiunile inteligente pe care, totuși, le stăpânește pe planul practic (de pildă, un copil de trei sau patru ani este de obicei incapabil să enumere în ordinea lor etapele etapele construirii unui turn cu piesele de lego, cu toate că știe să-l execute perfect). Alteori, copilul execută ordine pe care nu e în stare să le repete sau pare să fi înțeles înlănțuiri pe care nu le poate explica din cauza unei sintaxe rudimentare. Ești atunci îndemnat să conchizi: „El gândește înainte de a vorbi.” 

Câteodată, de dragul sonorității lor, a prins în zbor cuvinte pe care nu le înțelege și le folosește la întâmplare sau formulează locuțiuni și expresii fără să aibă nici cea mai mică idee despre raportul pe care îl exprimă. Atunci s-ar putea trage concluzia: „Vorbește mai curând decât gândește.”

 

🗣 Pe de altă parte, cum trebuie apreciată la copii valoarea de comunicare a vorbirii?

Este știut că, de cele mai multe ori, copilul monologhează „alături de celălalt”, stimulat în mod ciudat de prezența celuilalt, dar fără să i se adreseze. Și, totuși, în anumite împrejurări, se dovedește capabil de a transmite o informație „adaptată” și de a întreține o adevărată conversație, un dialog.

 

Educatorul trebuie să se străduiască să scoată la iveală, să surprindă pe viu mecanismul evoluției.

 

🗣Efortul pornește de la copil

Efortul pornește de la copil, însă copilul are nevoie de ceilalți. Ca să vorbească, îi trebuie presiunea exercitată de către societate. Grupul social este cel care propune modele de imitat. La copiii crescuți fără să aibă cine să le vorbească, la cei surzi sau la copiii sălbatici (ca Victor din AVEYRON), se observă o întârziere – irecuperabilă – în gândire și în vorbire.

🗣 Primele încercări gângave de articulare

Primele încercări gângave de articulare la copil sunt mai întâi o simplă imitație a adultului; ele apar de îndată ce organele fonatoare sunt gata să intre în acțiune. Pură activitate ludică, neavând nicio altă semnificație în afara plăcerii, act gratuit, ciripitul capătă încetul cu încetul o tonalitate afectivă: sunt modulații ale bucuriei, supărării, ale suferinței etc. Mai târziu vine descoperirea, destul de rapidă, a efectului pe care îl are asupra adultului, care se bucură sau să neliniștește, răspunde la ceea ce se voia o chemare. Dialogul este pe cale să se înfiripe. Atunci grupul social provoacă necesitatea de exprimare.

Vorbirea este pusă la încercare, confruntându-se cu obstacolele ivite din dificultatea de a fi înțeles și din inconvenientele ce rezultă din neînțelegere. Tatonările, și nu numai ele, scot în evidență adaptarea mediocră și provoacă efortul în vederea unei adecvări a cuvintelor și obiectelor, în urma neliniștii sau, cel puțin, insatisfacției, a impresiei dezagreabile pe care o resimte cel ce nu înțelege sau nu poate fi înțeles.

Curs de dicție pentru copii

La cursul de dicție pentru copii vom diagnostica și rezolva problemele de dicție cu care copilul dumneavoastră se confruntă. Pe parcursul a patru sesiuni dedicate, personalizate, a câte 30 de minute, trainerii Dicție.ro vor depista particularitățile de rostire ale copilului dumneavoastră și vor propune seturi de exerciții speciale necesare rezolvării acestora.

VINO LA CURS

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *