Când scriem cu „î” și când scriem cu „â”

Când scriem cu „î” și când scriem cu „â”
Facebooktwitterlinkedinmail

Fiecare ânceput are și un semn de ântrebare: neândoielnic exersînd vom ajunge să ânvățăm că îndemînarea de a scrie corect cu “î din i” sau “â din a” vine doar perseverînd.

Pentru a lămuri orice confuzie legată de cele două litere „î” și „â”, iată regulile de folosire ale acestora:

  • „â” se folosește în interiorul cuvântului: fân, mâncare, cadână, cântec, râu, brânză, fărâmă, dânsa;
  • „î” se folosește la începutul și finalul cuvântului: înger, în, însumi, început, însă, își, îmi, a coborî, a pârî, a tăbărî, a hotărî, a doborî;
  • de asemenea, „î” se folosește și în interiorul cuvântului, în cazul cuvintelor formate prin prefixare: neîncetat, neînsemnat, preaînalt;

 

NU vom scrie niciodată: „Vreau să mănînc o ânghețată”, ci „Vreau să mănânc o înghețată”;

 

ATENȚIE!!!

O mare greșeală des întâlnită în scriere, mai ales în reviste și rețele sociale, o reprezintă scrierea verbului „a fi” la persoana I, singular: EU SUNT.

Varianta corectă și singura de altfel este: EU SUNT (atât în scriere, cât și în pronunție). Sunt greșite variantele „EU SÎNT”, dar mai ales „EU SÂNT”.

 

Citește și: 7 greșeli „fregvente” pe care le fac românii în vorbire

Desconspirat sau deconspirat?

 

Facebooktwitterlinkedinmail

9 Comentarii

  • Bogdan Manolescu Posted 24/02/2019 22:02

    Dar litera î din i nu se folosește în interiorul cuvintelor care au terminația -înd (ex: manifestînd) ?

    • Diana B. Posted 13/10/2020 11:53

      Din ce stiu eu si s-a predat la scoala, se scriu cu ‘â’: manifestând, cântând, mergând etc.

  • Victor Claudiu Lucian Posted 29/04/2020 09:06

    Înainte de anul 1990 se scria numai cu î din i peste tot.
    Excepție făcând România, român, românesc, românaș…… etc.
    Modificarea făcându-se după revoluția din 89 ca o măsură reparatorie de către Acamdemia Română.

    • Diana B. Posted 13/10/2020 12:10

      Nu stiam daca mai este in vigoare modificarea si in 2020, deoarece am vazut ‘î’ in interiorul cuvintelor cu mai multe ocazii, oamenii respectivi folosindu-l ca regula de scriere.

      • Dan Baltag Posted 14/10/2020 10:31

        Este încă în vigoare această regulă. Desigur, sunt oameni care încă folosesc „î” în loc de „â”, dar regulile interzic clar acest lucru. Se recomandă folosirea lui „î” pentru începutul și finalul cuvintelor și a lui „â” pentru mijlocul cuvintelor.

        • Diana B. Posted 17/10/2020 17:29

          Multumesc.

  • necredinciosu Posted 01/05/2020 21:09

    De ce sa facem usor, daca se poate mai greu!!! Nu era de ajuns o singura litera de Î si nu trebuie sa manifesti studii superioare pentru a scrie ceva? Ce se chimba la nivel mondial sau in natura daca le scriu la fel?

  • Grama Posted 18/05/2020 07:02

    La începutul articolului scrie neîndoielnic prin a

    • Diana B. Posted 13/10/2020 11:58

      Sunt mai multe greseli in paragraful de inceput al articolului, pentru a scoate in evidenta subiectul in cauza.

Adaugă comentariu

Lasă un răspuns la Diana B. Anulează răspunsul

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *