Bancnotele românești – incompetență lingvistică sau nepăsare totală?

Bancnotele românești – incompetență lingvistică sau nepăsare totală?

Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns să arătăm ca și cum nu ne-am iubi deloc limba? Aruncând o scurtă privire în trecut, putem remarca foarte ușor că limba română preocupă un număr din ce în ce mai mic de oameni. 

Lipsa regulilor clare, standardele greșite, soluțiile confuze, dar și adoptarea foarte lentă a normelor benefice pentru limbă – nu e de mirare că semnele diacritice s-au transformat în ceva tabu. În mass-media și pe rețelele sociale ortografia pare să dea bătăi de cap și celor așa-ziși „pricepuți într-ale limbii”.

Situația este atât de gravă încât chiar și pe bancnotele naționale ortografia este neglijată sau uitată sau, mai bine zis, bagatelizată – dacă știți cine a creat designul bancnotei românești, vă rugăm să încurajați persoana (sau persoanele) să renunțe și să urmeze, mai degrabă, o carieră în agricultură:

 

❓ Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns să arătăm ca niște oameni care nu-și cunosc propria limbă❓

(sursa: kitblog)

În exemplele de mai sus avem de-a face cu A caron sau circumflex inversat, ( ˇ ) – un semn diacritic plasat deasupra anumitor litere, în ortografia unor limbi slave, finice și altele, pentru a indica o modificare a pronunțării acelei litere.

Dar, pe lângă faptul că nu e un semn românesc, nimeni nu are o explicație pentru faptul că folosim semne străine. De ce nu se putea tipări cu semnul românesc? Sunt mai „scumpe” semnele românești? Am putea spune că da, având în vedere creșterea prețurilor. Dar totuși, deși neobservabilă, este o eroare care ne lasă un gust amar.

 

❓Ce este un SEMN DIACRITIC❓

Un semn diacritic este un semn grafic adăugat la o literă pentru a indica o diferență în pronunție sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte altfel scrise identic. Semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau dedesubtul unei litere, dar sunt posibile și alte poziții. Termenul derivă din limba greacă, unde διακριτικός (diakritikos) înseamnă „care distinge”.

Nu toate simbolurile care însoțesc literele sunt semne diacritice. De exemplu, în multe limbi, punctul din literele minuscule i și j face parte din corpul literei. Uneori un simbol atașat unei litere se poate considera semn diacritic într-o limbă și parte a literei în alta.

Limba română folosește 5 litere cu semne diacritice:

Ă, Â, Î, Ș, Ț

 

Ă ă – CĂCIULĂ (BREVE): semnul este pus deasupra unei litere ce reprezintă o vocală 

 â Î î – CIRCUMFLEX: în alte limbi valoare fonetică a acestui semn diacritic este diferită.

Ș ș Ț ț  VIRGULIȚĂ sau VIRGULĂ: plasată sub literele s, S, t, T. Variantele cu sedilă sunt foarte răspândite mai ales în redactarea computerizată, dar incorecte.

 

 

Ç ç Ş ş – SEDILĂ: folosită în limbile franceză, albaneză, portugheză și turcă. Aspectul ei este diferit de cel al virguliței folosite în literele românești Ș și Ț.

Ñ ñ Ã ã – TILDĂ: folosită în limbile spaniolă și portugheză sau în Alfabetul Fonetic Internațional.

Č č Š š – HÁČEK: folosit în limbile cehă, slovacă, sârbă, croată etc.

Ä ä Ö ö – TREMĂ sau UMLAUT: se folosește în limbile finlandeză, suedeză, germană, franceză și turcă.

È è Ò ò – ACCENT GRAV: folosit în limbile franceză și italiană.

É é Á á – ACCENT ASCUȚIT: folosit în limbile franceză și maghiară. În limba română se folosește uneori la cuvintele-titlu din dicționare sau pentru a marca accentul în cuvintele care altfel s-ar confunda, de exemplu: (doi) copíi este diferit de (două) cópii.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *