Argoul românesc: expresivitatea limbajului și structura etimologică

Fie că vorbim despre tipuri de limbaj sau despre cum s-au format acestea, limba română este o limbă complexă, uneori chiar greu de digerat, cu cuvinte pline de poveste. Așadar, uneori nu strică să aruncăm o privire mai atentă asupra a ceea ce se află în spatele anumitor cuvinte, expresii. Chiar dacă nu vom utiliza acele cuvinte, expresii în limbajul nostru de zi cu zi este important să cunoaștem structura etimologică și să vedem istoria din spatele lor.

✎ Definiție

Argoul, precum și jargonul, sunt catalogate ca fiind subsisteme ale limbii române. Deși se creează mereu confuzia între acestea două (jargonul este privit ca ceva negativ, de exemplu, iar argoul i se atribuie doar anumitor categorii de oameni), argoul reprezintă un „limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății” (conform DEX).

Mai mult, argoul reprezintă un subsistem lingvistic care la prima mână pare inventat, cuvintele pot suna comic, de cele mai multe ori acest limbaj stârnește râsul, iar scopul vorbitorului este să se facă înțeles de cei cu care interacționează, de cei care îl înconjoară și care îi împărtășesc credințele și niciodată față de ceilalți oameni. Dacă stăm să ne gândim, și atunci când eram mici și ne jucam foloseam tot felul de cuvinte, existente sau inventate, pentru a ne crea un cod al nostru, un limbaj pe care doar noi să-l înțelegem, fie vorbit, fie prin sunete.

✎ Formarea argoului

Argoul nu a apărut de câțiva ani, este prezent încă din antichitate. Părerile sunt împărțite, unii îl consideră un limbaj vulgar, cu cunotații negative, licențioase, iar alții sunt de părere că argoul reprezintă un tip de limbaj interesant, caracterizat prin creativitate şi ingeniozitate. Fie a fost creat de nevoie, fie dorinţa de a ieși din tipare şi de a crea un spaţiu delimitat, în care au acces doar membrii grupului sau „iniţiaţii”

✎ Caracteristici

Argoul prezintă un caracterul sibilinic. Numeroși lingviști au studiat acestă ramură a limbii şi au încercat să analizeze plasticitatea subsistemului. Lăsând prejudecăţile de-o parte, este incontestabil faptul că argoul reprezintă o parte vie a unui grai, dialiect, având o coloristică deosebită şi aflându-se într-o continuă schimbare, fie prin împrumuturile din alte limbi, fie prin adăugarea unor înţelesuri inedite cuvintelor deja existente.

În aceste împrejurări, ne punem întrebarea „care este structura etimologică a argoului românesc actual?”. Oare această modă de a prelua cuvinte din limba engleză sau franceză sau atracţia de a utiliza cuvintele colorate din limba romani au reuşit să întreacă rapid numărul de termeni argotici preluaţi din limba română de bază?

Dicționarele actuale de argou prezintă un număr aproximativ de 3800 de cuvinte argotice nederivate. Acestea reprezintă cele mai importante cuvinte argotice înregistrate în dicţionarele de specialitate. Așadar, o scurtă analiză a câtorva dintre ele ar putea oferi o imagine mai convingătoare asupra structurii etimologice a argoului prezent astăzi.

Deşi argoul se află într-o permanentă modificare, una dintre trăsăturile sale principale fiind cerinţa reîmprospătării continue în vederea prezervării caracterului său sibilinic. Nu luăm în calcul premisa că argoul îşi pierde caracterul argotic în momentul în care devine cunoscut altor membri decât cei iniţiaţi deoarece asta ar însemna să discutăm câțiva termeni care au fost în trecut argotici, acum nemaifiind, şi că toate dicţionarele de  argou nu sunt altceva decât dicţionare de termeni familiari.

✎ Clasificare

Cuvintele a căror origine nu a putut fi stabilită – „de origine necunoscută”: cu etimologie neprecizată, de sorginte incertă şi care lipsesc cu totul din dicţionarele explicative

Cele mai multe cuvinte încep cu litera C (≅ 108 cuvinte), apoi cu litera B (≅103 cuvinte) şi G (≅ 86 de cuvinte).

Exemple:

„bagadei” (vagabond)

„bafniţă”  (ţigancă)

„cabă” (poliţist)

„cajbec” (individ naiv/credul/uşor de înşelat)

„câf” din expresia „a-i lua (cuiva) câful” (a-i lua cuiva răsuflarea, a-i lua orice  speranţă)  „ghilabandi”  din expresia „a ghilabandi din ladă” (a cânta la pian)

Acestea de mai sus nu apar înregistrate în dicţionarele româneşti explicative.

Alte cuvinte:

„babaros” (zar)

„băciui” (aresta)

„chiştoc” (persoană scundă)

„cratiţă” (servitoare, bucătăreasă)

„ciuguli” din expresia „a ciuguli o schemă” (a primi o informaţie interesantă)

„gaman” (student)

Acestea de mai sus apar înregistrate ca „etimologie necunoscută”.

Conform „Personalitatea limbii române” (Mihai Dinu), ponderea cuvintelor de origine necunoscută este în argou cu mult mai mare decât în limba literară (20,84% faţă de numai 5,98%). Deşi o mare parte dintre cuvintele argotice cu etimologie necunoscută sunt înregistrate în dicţionarele româneşti explicative, având, bineînţeles, alte sensuri, poziţionarea pe primul loc a cuvintelor cu origine necunoscută nu poate fi o simplă coincidenţă, luând în considerare faptul că argoul se doreşte a fi un limbaj criptic, uneori greu de înţeles.

Dintre sursele cunoscute, elementul latin moştenit rămâne majoritar şi în argou (17,80%). Acesta poate căpăta valori şi mai mari, dacă adăugăm termenii cu etimologie franceză (572), latină literară (40) şi italiană (39). Ar rezulta un număr total de 1558 cuvinte de origine romanică, ceea ce reprezintă 41,2% din totalul de cuvinte argotice.

De exemplu, verbul „a ajunge” stă la baza a şapte expresii argotice:

„a ajunge caftan” (a se îmbogăţi)

„a ajunge de poveste” (a deveni cunoscut printr-un fapt negativ)

„a ajunge la covrigi/la pepeni” (a sărăci, a se ruina)

„a ajunge la export” (a muri)

„a ajunge la salamet” ( a ajunge la închisoare/ a muri)

„a ajunge lăstărel” (a reuşi primul act sexual)

„a ajunge varză” (a se  degrada, a ajunge dependent de droguri)

Verbul „a bate” espre prezent și el în 11 expresii argotice:

„a bate (pe cineva) ca la fasole” (a bate (pe cineva) foarte tare)

„a bate din buze” (a informa poliţia)

„a bate halviţa” (a fi nemâncat)

„a bate toaca” (a divulga un secret)

„a bate toba” (a tuşi foarte zgomotos)

„a bate un cui” (a fuma o ţigară)

„a bate untul” (a avea un contact sexual)

„a o bate în cap” (a trândăvi)

„a se bate cu cărămida în piept”(a se lăuda)

„a-i bate (cuiva) pontul” (a face o aluzie)

„a-şi bate taraba de cineva” (a lua peste picior pe cineva)

De asemenea, şi verbul „a da”, participă la 169 de expresii argotice:

Iată câteva exemple:

„a da o sfoară” (a întinde o cursă infractorului în timpul anchetei judiciare)

„a da o sârmă” (a efectua o convorbire telefonică)

„a da (o) cu bila” ( a juca barbut)

„a o da pe bune” (a-şi schimba depoziţia în cursul anchetei, a recunoaşte faptele comise)

„a da onorul” (a fura un lucru care se află în apropiere)

„a da la stânga” (a fura)

„a da cinci degete” (a fura)

„a da la pace” (a se înţelege cu poliţistul pentru a nu primi amendă, a da mită)

„a da afară aerul din Parlament” (a sta degeaba, a lenevi)

„a da călcâie” (a pleca, a fugi),

„a da cu racu’” (a fura din buzunare)

„a se da în tango (cu cineva)” (a minţi, a păcăli pe cineva)

„a-i da cuiva o palmă” (a împrumuta pe cineva cu o mie de lei)

„a da un banc de vrăjeală” (a purta o conversaţie amicală),

„a i-o da din fundul triajului” (a lovi pe cineva cu toată puterea).

După analiza cuvintelor și expresiilor demonstrează că principala sursă a acestui tip de limbaj este limba română însăşi. Se pare că argoul românesc nu s-a dezis de păstrarea preponderentă a caracterul romanic.

✎ Cuvinte împrumutate din limba franceză

Exemple:

Substantivul „calciu” ( şampanie) participă la formarea expresiei „te fac un calciu?” (ţi-e rău?/ eşti singură?/ pot să-ţi ofer ceva de băut?)

substantivul „cambuză” (pachet cu alimente primit în penitenciar) are derivatul „cambuzier” (responsabilul camerei în care se păstrează alimentele) şi alcătuieşte două expresii: „are cambuză” (a primit pachet cu alimente de acasă) şi „să mor în cambuză cu salamu-n buză!” (am minţit!). (Studiu de caz – Managementul Intercultural, vol. XVI)

„caroserie” (corp, trup) cu expresia „a îndoi / strica (cuiva) caroseria” (a bate tare pe cineva, a lovi cu putere)

„compas” (picior) cu expresia „a mări compasul” (a merge mai repede, a fugi),

„costum” cu expresia „costum de cherestea/de placaj” (coşciug) şi derivatul „costumaş” (lucrător al Direcţiei a V-a a Securităţii, poliţia politică comunistă, care avea misiunea de a patrula la vedere pe Calea    Victoriei,    între    sediile  fostului Comitet Central al P.C.R. şi al fostului Consiliu  de  Stat),

„basculă”  cu derivatul „basculant” (beţiv), „mare sculă de basculă” (persoană care se consideră foarte importantă şi care, în realitate, nu este aşa)

„bomboană   fondantă”   (tip   antipatic)

„bomboane agricole” (seminţe prăjite de floarea-soarelui sau dovleac)

„pilă” cu derivatele „pilangiu” (beţiv) şi „pileală” (băutură alcoolică)

„pardesiu” cu expresiile „pardesiu de scânduri” (sicriu) şi „a face cuiva pardesiu de sânge” (a-l omorî, a-l ucide) etc.

Un termen argotic interesant împrumutat din limba franceză este „bonjur”. Salutul franțuzesc „bonjour” ia forma de substantiv în argoul românesc, însemnând în limbajul interlopilor „buzunarul din spate al pantalonilor”, de aici și expresia „a servi (pe cineva) la bonjur” cu explicaţia „a fura portofelul din buzunarul de la spate”. Această interjecţie franţuzească a pătruns în limba română cu acelaşi sens ca în limba de origine „cuvânt de salut pentru orice moment al zilei, echivalent cu bună ziua” (DEX’98), dar şi cu sensul de „haină la modă la mijlocul sec. XIX”. Probabil din cel de-al doilea sens s-a dezvoltat şi semnificaţia argotică actuală, creându-se o sinecdocă.

Prin urmare, limba franceză s-a dovedit o sursă de împrumut însemnată atât pentru limba română de bază, cât şi pentru argoul românesc.

✎ Cuvinte de origine slavă șicombinaţii între limbile slavă, bulgară, sârbă, rusă, ucraineană, poloneză

De exemplu, „smochină” (om sfrijit, firav) şi „a şopti” cu derivatul „şopteală” (denunţ, trădare, delaţiune) au pătruns în limba română fie direct din slavă, fie din bulgară; „zmetie” (lovitură puternică de pumn sau de palmă) – din limbile slavă şi rusă;

„crap” (persoană care face afaceri ilicite, însuşindu-şi bani în mod constant)

„colţ” în expresia „a avea colţi” (a fi periculos, a fi agresiv) şi derivatul „colţan” (poliţist) din limbile bulgară şi sârbă;

„chită” în expresia „chita golanului” (nota cinci) – din sârbă şi ucraineană;

„cobză” (gură) cu derivatele „cobzar” (informator, denunţător), „cobzăreală” (vorbărie. fanfaronadă) – din limbile ucraineană, rusă şi  poloneză,

„vătaf” (şef de poliţie, şef de echipă sau de dormitor, infractorul cu cele mai multe condamnări din bandă) – din ucraineană şi poloneză.

Spre exemplu, substantivele:

„coajă” (portofel/buzunar/rochie/palton/haină) – cu varianta regională „coarjă” (bani) – are două derivate „cojeală” (jaf, bătaie), respectiv „a coji” (a jefui pe cineva, a bate tare) şi face parte din şase expresii „a făcut coajă” (a făcut o hoţie), „cel mai de coajă” (cel mai isteţ), „a o lua pe coajă” (a fi bătut), „a sălta coaja” (a fura portofelul), „a scopi coaja” (a căuta în portofel), „a fi rost de cojeală” (a fi rost de un câştig/bătaie)

„praf” (heroină, cocaină, metamfetamină sau orice alt drog în  formă de pulbere)  are  un  derivat „prăfuit” (consumator de heroină) şi intră în compoziţia a patru expresii „praf alb” şi „praf de înger”, ambele cu acelaşi înţeles – cocaină,

„pe praful acesta?” (pe sărăcia aceasta?)

„ia-ţi puţin praf de mers” (pleacă! cară-te! lasă-mă!)

„sticlă” (metamfetamină) are trei derivate „sticlar” (beţiv, alcoolic), „a sticli” (a lovi, a bate zdravăn pe cineva), „sticloanţă” (sticlă) şi o expresie „sticla de lampă numărul doi” (ţoi, cinzeacă (păhărel cu) cincizeci de mililitri de băutură spirtoasă).

✎ Cuvinte împrumutate din limba turcească

„calabalâc” (gloată, mulţime) face parte din expresia „şi-a luat calabalâcul” (despre hoţi –  a fugit, i s- a pierdut  urma, a fost arestat, închis)

„capac” (palmă dată cuiva peste  ureche; (la baschet) blocare cu palma a orificiului coşului pentru a împiedica intrarea mingii; cartea sau cărţile de deasupra dintr-un pachet de cărţi amestecate; joc practicat în anii 1950-1970 de copiii bucureşteni, în recuzita căruia intrau capace de bere turtite prin batere cu ciocanul şi o bucată de plumb rotundă şi plată) cu derivatele „a căpăci” (a pune pe cineva la punct, a lovi), „căpăceală” (bătaie) şi expresia   „tun   la   capac”   (l-a omorât),

„caftan” cu derivatul „caftangiu” (bătăuş) şi expresia „a ajunge (la) caftan” (a se îmbogăţi), „tarla” cu cele două expresii „a avea optică de tarla” (a gândi îngust, limitat), „a ieşi pe tarla” (a ieși la furat),

„teanc” cu derivatele „a tencui” (a bate), „tencuială” (fard de obraz) şi expresia „a strica tencuiala cuiva” (a desfigura, a mutila)

Cuvintele „chiul – chiulangiu – chiulangită – chiulău”, deşi în dicționare sunt înregistrate  cinci  cuvinte  din  familia   lui „chiul” („chiulangită”, „chiulangiu, – oaică”, „chiulău, -aucă”, „a chiuli” şi însuşi „chiul”) şi o expresie („chiulangită cronică”), avem în vedere câteva cuvinte:

„chiulău” (chiulangiu) şi „chiulangită” (boală imaginară folosită ca scuză pentru justificarea absenţelor şcolare de unde expresia „chiulangită cronica” (chiulangită), restul fiind eliminate deoarece se încadrau în categoria cuvintelor familiare. Conform Dicționarului Limbii Române Moderne și DEX’98, substantivul „chiulangiu” este de origine turcă. Controversa vine în momentul în care în DEX’98, cuvântul împrumutat din limba turcă este considerat ca fiind alcătuit din substantivul „chiul” şi sufixul „-angiu”, iar lui „chiul” i se atribuie origine franţuzească „s.n. (fam.) sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligaţii, a unei datorii; p. ext. înşelătorie; loc. vb. a trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-şi     ţine     cuvântul     dat;     a-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înşela (pe cineva).. În DLRM, „chiul” este considerat un derivat regresiv al lui „chiulangiu”. Prin  urmarei s-a atribuit originea turcă.

✎ Cuvinte împrumutate din limba romani

verbul „a cafti” (bate, a lua la bătaie, a se încăiera) cu derivatele sale:

„caft” şi „cafteală” (bătaie, încăierare)

„a se lăsa cu cafteală” (a se lăsa cu bătaie)

„cafteală la minut” (luptă scurtă)

„caraliu”   (poliţist)

„caraliu-şef” (Ministru de interne)

„a cardi” (a fura, a bate) cu derivatele:

„cardeală” (furt, bătaie)

„cardit” (denunţat)

„carditor” (bătăuş, denunţător, individ care asigură acoperirea şmenarului)

„a cardi o labă” (a da o palmă)

„a cardi un vast” (a lovi cu pumnul)

„caştoc” (frumos, atrăgător/bun, profitabil) cu derivatul:

„caştocărie” (acţiunea de a-şi bate joc de cineva)

„a ciordi” (a fura) cu derivatele:

„ciordeală” (furt)

„ciorditor” (hoţ de mărunţişuri)

„baftă” cu derivatul:

„baftache”

„bafto  delo!”  (salut!  noroc!)

„bengă” (drac, diavol/boală incurabilă, rău, nenorocire) cu patru derivate:

„bengăneală” (denunţ, nebunie)

„a bengăni” (a denunţa, a pârî, a informa organele de poliţie)

„bengănitor” (trădător, denunţător, turnător)

„bengos” (excelent, formidabil, grozav

„a o da în bengăneală” (a i se întâmpla ceva rău; a o lua razna)

„a da în bengă” (a înnebuni)

„a bunghi” (a supraveghea, a fila/a înţelege, a pricepe) cu derivatul:

„bungheală!” (fugi! şterge-o! fii atent!)

„bungheală la nasolu’!” (atenţie, suntem urmăriţi!)

„a fi de bunghit” (a avea ce privi)

„a mardi” (a bate, a lovi; a trage cuiva o bătaie) cu două derivate:

„mardoi” (bătăuş, huligan)

„mardeală” (bătaie)

„a umfla la mardeală” (a lua la bătaie)

Deci structura etimologică a argoului din prezent, limbaj cu care suntem cât de cât familizarizați și îl auzim constant în diferite contexte, nu diferă atât de mult față de cea a limbii române. Excepția se face, desigur, în ceea ce primește limba romani și împrumuturile din această limbă. Majoritatea cuvintelor argotice exemplificate sunt preluate din limba română, care reprezintă principala sursă de îmbogăţire a acestui tip de limbaj.

🔍🔍🔍Citește și:

Jargonul în limba română

📗📗📗 613 greșeli gramaticale în limba română, de Carmen Ivanov

Cartea este o lucrare ce își propune să atragă atenția asupra formelor greșite ale cuvintelor folosite în mod uzual în limba română și să ajute la corectarea modului în care vorbim.

🛒 Click AICI pentru a comanda cartea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.