Acordul dintre subiect și predicat

Acordul dintre subiect și predicat
În general, în ceea ce privește acordul în număr, ocurența unui termen la plural impune, implicit, acordul la plural. Acordul dintre subiect și predicat poate pune probleme în cazul realizărilor particulare ale subiectului și în funcție de tipurile de subiect.
✒ Când subiectul este reprezentat de un substantiv colectiv (de tipul majoritate, grup, mulțime, serie etc.) se realizează fie acordul gramatical (a), fie acordul după înțeles, atunci când în grupul nominal cu funcție de subiect se precizează, cu subordonați, elementele componente ale colectivității (b):
  • (a) un grup de profesori predă biologia / (b) un grup de studenți au primit bursa mult așteptată
  • (a) o serie de cuvinte a fost ștearsă din carte / (b) o serie de texte noi au fost introduse în programele școlare
  • (a) o mulțime de copii s-a adunat în curtea școlii / (b) o mulțime de studenți vor participa la olimpiadă

În uzul actual, se extinde tot mai mult acordul la plural și în situațiile în care substantivele nu au subordonați la plural:majoritatea au aplaudat un grup au aplaudat

Gramatica de Baza a Limbii Române - Academia română

Atunci când substantivul cu funcție de subiect evocă, prin formă, elementele componente ale colectivității, acordul se face la singular:
studențimea este răsplătită / armata se pregătește
✒ În cazul construcțiilor partitive este corect acordul formal: o parte dintre cursanți va studia gramatica; însă componentul care nu este în nominativ poate fi „din punct de vedere semantic, mai adecvat statutului de subiect, ceea ce favorizează acordul verbului-predicat, al numelui predicativ sau al participiului pasiv cu acesta. Acceptarea construcțiilor cu predicatul la plural – a acordului cu adjunctul grupului nominal subiect – presupune reorganizarea semantică și sintactică a grupului nominal: substantivul în nominativ, sărăcit semantic, se reinterpretează ca un determinativ cantitativ, iar poziția dominantă în grup revine substantivului/pronumelui (atribut) la plural, a cărui informație gramaticală este repetată morfologic în forma predicatului, a numelui predicativ sau a participiului pasiv:
  • O parte dintre cei chemați nu s-au prezentat.
  • Jumătate din cadouri au fost pierdute pe drum.
  • Majoritatea clienților din cafenele urmăresc reducerile de sărbători.
  • O treime dintre copiii admiși vor plăti o taxă suplimentară.
  • Fiecare dintre căteții tăi vor pleca la vânătoare.
  • Fiecare dintre noi avem la un moment dat nostalgia copilăriei.
  • Mulți dintre voi cunoașteți deja regulile acestui concursului.
 
✒ În cazul numeralelor, GALR precizează că acordul este variabil, fiind impus în unele cazuri „nu de substantiv, ci de numeralul simplu”: au fost acordate cele 18 miliarde de lei alături de au fost acordați cei 20 de miliarde de lei; „face excepție gruparea câteva + sute/mii/milioane/miliarde de, exprimând o cifră aproximativă, acordul făcându-se numai cu sute/mii/milioane/miliarde și nu cu substantivul determinat: câteva sute/mii/milioane/miliarde de lei/pomi/elevi…”(GALR 2005, vol I, p. 296). Există situații când este dominant acordul după înțeles: 62 de milioane de germani sunt așteptați la urne.
✒ Acordul în cazul structurilor restrictive se face în general la singular: numai o parte dintre studenți a dat un răspuns bun, dar acordul după înțeles nu este exclus: numai un sfert dintre soldați cunoșteau experiența războiului.
✒ Acordul cu adjectivul și pronumele nehotărât fiecare se face la singular. Totuși, în cazul pronumelui fiecare, acordul cu pluralul poate fi acceptat când în aceeași frază mai sunt și alte verbe la plural, care se referă la același subiect cu înțeles colectiv:
  • Și-au spus fiecare părerea, după care și-au luat rămas bun de la părinți și au plecat amândoi.
NB. Este greșită gramatical structura la fiecare x ani (fiecare nu se poate combina cu pluralul); se recomandă din x în x ani sau o dată la x ani (tot la trei ani este marcată stilistic).

 

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *