Accidente fonetice în istoria limbii române

Accidente fonetice în istoria limbii române

Sunt schimbări condiţionate dar care nu au caracter de lege, pentru că se produc întâmplător, în cuvinte izolate. Ele se întâlnesc în orice limbă, de aceea şi denumirile lor sunt generale, folosite în lingvistica oricărei ţări. Accidentele fonetice se manifestă în procesul de asimilare a unei limbi noi şi, mai cu seamă, în împrumuturile efectuate din diverse limbi. În graiurile populare, schimbările accidentale sunt foarte frecvente. 

 

SINCOPA

Reprezintă dispariţia unei vocale, de regulă neaccentuată. Fenomenul acesta e bine cunoscut și în latină şi se continuă până astăzi la nivelul graiurilor. În mod obişnuit, dispar vocalele mai închise: i, u i e; mai rezistente la sincopare sunt a şi o. Multe cuvinte din limba comună au la origine etimonuri care au suferit sincopa unor vocale neaccentuate: lat. dominus > domn, lat. calidus > cald, lat. viridis > verde, lat. oculus > ocl’u, ochi, lat. genuculum > genunchi, lat. musculus > muchi, lat. ambulo > îmblu, lat. manducare > mâncare. Faţă de limbile romanice occidentale, româna a păstrat mai multe cazuri de cuvinte proparoxitone nesincopate, de exemplu: lat. hómines > oameni, lat dígitus > deget, lat. nítidus > neted, lat. árborem > arbore, lat. incaballicáre > înclecare, lat. picula > pcură, lat. singulus > singur, lat. lingula > lingură. 

În graiuri, se aud rostiri de felul: umerle, iepurle, sprâncenle, dom’le (= domnule), callui (= calului). Există şi situaţia sincopării vocalei accentuate, cum este cazul unor participii în diverse graiuri dacoromâne: gst (= găsit), vent (= venit), piert (= pierdut), vst (= văzut), explicabile prin contexte care implică o deplasare a accentului de forţă: n-am gsít-o n-am gsít-o (accentuarea pe elementul negativ fiind proprie limbajului afectiv). 

 

AFEREZA

Reprezintă suprimarea unui sunet de la iniţiala cuvântului. E un fenomen care afectează în special grupurile consonantice improprii la iniţiala cuvintelor româneşti: lat. fossatum > fsat > sat, bdenie > denie, dvornic > vornic etc. (pentru detalii, v. capitolul consacrat evoluţiei grupurilor consonantice). Aici reţinem în mod special câteva cuvinte de origine latină la care s-a petrecut dispariţia, greu de explicat, a lui a- neaccentuat: lat agnellus > miel, lat. agnella > mia, lat. *agnicius „de miel” (> agnus) > miţă „lână de miel, lână de pe burta oii”, lat. amita > mtuşă, lat animalia pl. > nmaie reg. (de aici n. top. Nmieti), lat. annotinus > noaten, lat. aranea > râie, lat. aprilis > prier, lat. autumnus > toamnă, lat. aqua baptizat > apbotează (în Banat), devenit bobotează. De notat că în meglenoromână afereza lui a- e un fenomen general, iar în istoromână e parţial. Unii învăţaţi cred că afereza lui a– neaccentuat din română s-ar explica prin acţiunea substratului. 

 

PROTEZA

Proteza este adaosul unui sunet la iniţiala cuvântului, cum este cazul, de exemplu, al lui î– de la formele pronumelui personal şi reflexiv: îmi, îi, îi, îl, îi şi la formele scurte de persoana I şi a III-a de la verbul a fi: îs, îi. Apariţia lui î se explică prin contexte cu cuvinte terminate în consoană: „Când îmi spune, El îi bun” (comp. cu „Acolo-i frumos, Omenii-s buni, Aa-mi spune”, contexte cu vecinătăţi vocalice). Popular, aspiraţia vocalei iniţiale se exprimă printr-un h protetic în hsta, hla, hodoie, hodin, hoin, harip, hrmsar etc. 

 

EPENTEZA

Numită şi anaptixă, reprezintă apariţia unui sunet (de obicei a unei consoane) în interiorul cuvântului (de regulă, între două consoane greu de pronunţat împreună). De exemplu, cuvântul slav mlatiti a devenit în română mblti, cu b epentetic; la fel, tc. damlá > rom. dambla. În ambele cazuri, b izolează labiala m din grupul incomod ml (comp. fr. chambre din lat. camera), limita silabică fiind mai clară. În graiul din Crişana, grupul consonantic sl se disociază prin intervenţia lui c: sclab, sclnin, iescle, masclu. Fenomenul e vechi: sl. zlobivŭ a dat în română zglobiu, cu gl, mai cu seamă că prin slavă se reintroduseseră în română grupurile cl, gl. Chiar lat. Slavus a devenit Sclavus (şi în greaca bizantină: sclávos), de unde rom. şchiau (şi nume propriu Şchiau, chei, Scheia). 

În sl. gnoj s-a petrecut epenteza lui u: gunoi. Alte forme cu epenteză vocalică: a hrni (= a hrăni), hirean (= hrean), te (din sl. trice), trgna (de la mai vechiul trgna), filigean (=filgean, de origine turcă). 

 

METATEZA

Reprezintă schimbarea locului sunetelor (şi al silabelor) într-un cuvânt. Foarte frecvent se metatezează sunetele l, r, complexul silabic devenind mai echilibrat: lat integrum > întreg, lat. paludem > pdure, lat. populus > plop, lat. cingula > clinga > chingă, lat. platanus > paltin, lat. formosus > frumos; lat. per, inter, super au devenit de timpuriu pre, între, spre. Exemple de metateză la cuvinte de origine nelatină: poclon > plocon, protivnic > potrivnic, crastavete > castravete, aldmaş > adlmaş etc. (v. numeroase exemple la Puşcariu, Limba romană, II, p. 146 ş.u.) 

 

PROPAGAREA

Reprezintă repetarea unui sunet într-un cuvânt. Mai obişnuită este propagarea lui n: lat canutus > cnut (în aromână) > *cnunt (de aici crunt), lat. minutus > mnunt (de aici mrunt), lat manuculus > mnunchi, lat. genuculum > genuchi > genunchi, lat. renuculus > rnunchi (de aici rrunchi), lat. manduco > *mnunc > mnânc. 

 

ANTICIPAREA

Reprezintă rostirea cu anticipaţie a unui sunet, altfel spus, o propagare anticipată. De exemplu, pluralul câni, pâni a fost rostit cu anticiparea lui i: câini, pâini, de la care s-a refăcut un nou singular: câine, pâine. Formele câine, pâine apar încă din sec. al XVI-lea. În unele graiuri din sudul ţării, anticiparea caracterului palatal al lui k’ a dus la rostiri de felul: oichi, veichi, straichin, Taiche (= Tache). E posibil ca şi forme cum sunt maire, taire, minuine, cureire, întâlnite în texte din sec. al XVI-lea să se explice prin anticiparea lui i de la plural (Rosetti, ILR, p. 467). 

 

ASIMILAREA

Constă în aceea că un sunet se modifică identificân- du-se cu alt sunet care-l influenţează. Asimilarea poate fi vocalică sau consonantică, progresivă sau regresivă: lat. fenestra > fereastră prin 

asimilarea lui n cu r următor (n…r > r…r), lat. corona > cunună (r…n > n…n), la fel: mulţămi > mulumi (ă…u > u…u); de la urarea muli ani s-a format verbul mulţăni, care a devenit mulţămi, prin asimilarea lui n cu m precedent). Alte exemple de asimilare: brbat > reg. barbat (ă…á > a…á), împlu > umplu (î…u > u…u), sl. narokŭ > nroc > noroc (ă…o > o…o), sl. nasipŭ > nsip > nisip (ă…i > i…i). 

 

ACOMODAREA

Reprezintă o asimilare parţială, adică se modifică numai o trăsătură articulatorie a unui sunet sub influenţa altui sunet. De exemplu, prefixul des- a devenit dez- la cuvintele care încep cu o sonoră: dezbate, dezgoli, dezmirişti, deznoda, dezveli (consoana surdă s s-a transformat în sonoră, adică în z, acomodându-se astfel cu caracterul sonor al iniţialei cuvântului de bază). Acomodarea e un fenomen foarte frecvent în lanţul valorii curente: în parte se rosteşte îm parte (de aici verbul a împărţi), cu n devenit m prin acomodarea cu labiala p următoare. 

Există şi o acomodare reciprocă, de exemplu forma de auxiliar a perfectului, au, a devenit o, adică a şi u şi-au preluat reciproc câte o trăsătură articulatorie (u s-a deschis spre a devenind o, iar a şi-a deplasat locul de articulaţie spre u, rezultatul fiind o). Lat. cauda a devenit încă din latină coda (de unde rom. coadă), prin acomodarea reciprocă a sunetelor a şi u. La fel , lat. una a evoluat la ună, apoi la *uă, care, prin acomodare, a dat o. 

 

DISIMILAREA

Este fenomenul opus asimilării, adică priveşte schimbarea unui sunet care se repetă în acelaşi cuvânt. De exemplu, lat. vicinus a devenit vecinus (cu disimilarea i…i > e…i). În cuvintele citate mai sus: cnunt > crunt, mnunt > mrunt, rnunchi > rrunchi, cu propagarea lui n, s-a produs ulterior disimilarea acestuia (n…n > r…n); la fel, turbure > tulbure (r…r > l…r), lat. sanguinosus > sângeros (n… n > n…r), lat. suspirare > suspinare (r…r > n…r). 

Uneori, disimilarea duce la dispariţia totală a sunetului: lat. fenestra > fereastră (cu asimilarea lui n cu r), apoi, popular, fereastă; lat. farina > fnină (cu asimilarea lui r cu n) şi apoi fin, lat. frater, fratre > frate. 

Diferenierea este o disimilare parţială, adică un sunet îşi pierde o trăsătură articulatorie pe care o are în comun cu alt sunet, cu care poate fi asemănător sau chiar identic. Ea se opune acomodării, după cum disimi- larea se opune asimilării. Diferenţierea vocalică e determinată de tendinţa de contragere a vocalelor şi de evitare a asimilării. De exemplu, lat. bubalus > bur > buor (prin acomodarea lui ă cu u) > boor (prin asimilare) > bour (prin diferenţiere). La fel lat. nubilum > nur > nuor > noor, de la care, prin contragerea celor doi o, nor, dar şi nour prin diferenţierea acestora (o…o > o…u). Lat. sentio > sim, simt, cu diferenţierea lui n faţă de t, ambele sunete fiind dentale. Aceeaşi modificare diferenţiatoare apare şi la verbul sânt: simtu, într-un text original de la 1600. În sfârşit, exemplul: lat. malva > nalbă, cu lv > lb şi diferenţierea lui m faţă de b, ambele fiind labiale. 

În încheiere, câteva observaţii în legătură cu aşa-numita fonetică sintactică (sau sandhi, în terminologia vechilor gramatici indiene), prin care modificarea unui sunet dintr-un cuvânt se datorează influenţei sunetelor din cuvintele învecinate. De exemplu, vrei (din lat. voletis) a devenit vei prin disimilarea lui r provocată de acelaşi sunet din cuvântul următor: vrei ruga > vei ruga, vrei trece > vei trece. Varianta oi de auxiliar al viitorului s-ar explica din voi (lat. voleo), cu disimilarea lui v în construcţii de felul: vvoi da (> voi da, v-oi da). La fel, varianta ăl a demonstrativului se explică din elu ( < lat. ille), cu modificarea lui e în ă din cauza vocalei labiale de la finala cuvântului precedent: omulu elu bunu > omulu lu bunu, omul l bun. 

O cercetare amănunţită a accidentelor fonetice, întemeiată pe o mare cantitate de material din limba vorbită, a făcut S. Puşcariu, Limba român, II. Rostirea, 1959. (Grigore Brâncuș – Introducere în istorie limbii române)

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *