7 discursuri inspiraționale care te vor motiva

7 discursuri inspiraționale care te vor motiva
Facebooktwitterlinkedinmail

Fiecare discrus are povestea lui la fel ca persoanele din spatele lor. Luptători și bravi, aceștia s-au făcut remarcați prin muncă și putere, nu neapărat prin faimă și succes. Urmărește povestea celor 7 discursuri:

 

 

① Discursul lui Oprah Winfrey – Universitatea Stanford (2008)

Deși discursul a început cu câteva glume și râsete, prezentarea a căpătat brusc o încărcătură emoţională puternică atunci când Oprah le-a mărturisit studenţilor că a avut mari emoții în legătură cu acest eveniment deoarece ultimul an a fost unul nefericit pentru ea.

Plină de umor și în același timp dramatică și de impact, ea povesteşte despre aventura sa pe băncile colegiului, spunând trei poveşti despre viaţa sa: sentimente, eşec şi găsirea fericirii

Într-un ton autoironic, Oprah a mărturist că, după ce a primit invitaţia de a vorbi s-a întrebat „Ce aș putea să le spun absolvenţilor de la Harvard, unii dintre cei mai de succes absolvenţi din lume, fix în momentul în care eu am început să nu mai am succes? Așa că m-am dus la duș (ori asta, ori mă înfigeam direct într-un pachet de biscuiţi Oreo… am ales dușul.) Și în timp ce eram la duș, mi-am amintit un imn vechi, pe care voi poate nu îl știţi. Zice așa << încetul cu încetul, când vine dimineaţa‘ (…) necazurile nu durează pentru totdeauna… trece și asta…>> Așa că am ieșit din duș și mi-am zis << o să rezolv eu lucrurile! Și după ce le rezolv, o să mă duc la Harvard și o să le zic eu!>> Și am reușit asta tocmai pentru că voiam să termin totul în timp ca să pot veni aici să vă vorbesc!”.


Oprah și-a continuat discursul anunţând ceea ce ea a numit „un principiu fundamental în viaţă”: inevitabilitatea eșecului și dezvoltarea care îi urmează dacă este abordat, cu mentalitatea corectă, în ciuda disconfortului pe care îl produce.

„Nu contează cât de sus te înalţi… la un moment dat, tot vei cădea. Pentru că dacă te ocupi cu ceea ce ne ocupăm noi – ridicarea standardelor – dacă te străduiești mereu să mergi mai sus și mai sus, probabilistica spune că, la un moment dat, vei și cădea. Și când se va întâmpla asta, adu-ţi aminte: NU există eșec – eșecul este doar viaţa care încearcă să te tragă în altă direcţie. Sigur, când ești în groapă, arată ca un eșec. Iar (…) când momentul acela vine, e ok să te simţi rău o vreme – dă-ţi timp să plângi ceea ce crezi că ai pierdut – dar apoi, asta e cheia: Învaţă din fiecare greșeală. Fiindcă fiecare experienţă, întâlnire și mai ales greșeală există ca să te înveţe și să te forţeze să devii mai mult tu însuţi. După care, vezi care este cea mai potrivită mutare. Cheia în viaţă este să îţi dezvolţi un GPS intern moral și emoţional care să îţi arate în ce direcţie să o iei.”

 

 

② Ray Lewis –unul dintre cei mai valoroși apărători care au evoluat vreodată în NFL

Raw Lewis este un sportiv căruia i s-a spus mereu că nu va reuşi, că nu are resursele necesare. Dar totuşi a reuşit, a avut încredere în sine, spunând ca nimeni nu îi poate înlocui mintea şi inima.

În 2003, el a înființat fundația „Ray Lewis 52”, care ajută copiii săraci din cartierele cu probleme din America

Tot el spunea: „De multe ori, mama mea nu avea ce să-mi pună pe masă. M-am sacrificat pentru frații și surorile mele. Îi spuneam mamei că pot să rezist o zi fără să mănânc… În America, dacă treci prin ce am trecut eu, ai șanse minime să mai revii vreodată în lumina reflectoarelor. Mă bucur că am reușit.”

 

 

③ Chris Gardner în căutarea fericirii

Filmul „The pursuit of happiness” (În căutarea fericirii) este o sursă excelentă de motivare prin poveste de success. Chris Garder a trăit pe străzi, însă la final a ajuns unde şi-a dorit. Este un discurs impresionant pe care îl ţine fiului său, când joacă baschet : „Nu lăsa pe nimeni să îţi spună că nu poţi. Nici măcar pe mine. Ai un vis, trebuie să-l protejezi. Când oamenii nu pot face un lucru, îţi spun ţie că nu poţi să-l faci. Daca vrei ceva cu adevarat, lupta pentru el, du-te si obtine-l. Punct!”

Bazat pe o poveste reală, filmul este despre Chris Gardner, un om aflat în dificultate financiară care încearcă să își crească singur fiul după ce soția lui pleacă.

Există un moment foarte interesant, o scenă scurtă în care Smith reușește să găsească un pic de timp la începutul zilei pentru a juca baschet cu fiul său. La un moment dat, Smith îi spune că probabil nu va fi foarte bun la baschet și că nu ar trebui să piardă prea mult timp jucând acest joc. Fiul lui se supără. Smith, care și-a văzut propriile visuri spulberate de-a lungul anilor își dă seama că greșește descuranjându-și fiul și că ar trebui să îl învețe să își protejeze visurile. Rezultatul este acest discurs, destul de scurt, însă incredibil de frumos.

 

Tot el spune:

► „Pe parcursul vieții, oamenii te vor enerva, te vor trata cu lipsă de respect și cu răutate. Lasă-l pe Dumnezeu să aibă grijă de lucrurile pe care aceștia le fac, pentru că ura din inima ta te va consuma.”

► „Nu mai lăsa oamenii care fac atât de puțin pentru tine să-ți controleze mintea, sentimentele și emoțiile.”

► „Prea mulți oameni cheltuie bani pe care nu i-au câștigat, ca să cumpere lucruri de care nu au nevoie, ca să impresioneze oameni pe care nu îi plac.”

► „Primul pas este să spui că poți.”

 

④ Discursul lui Steve Jobs – Universitatea Stanford (2005)

Este unul dintre cele mai interesante şi mai cunoscute discursuri ţinute de părintele inovaţiei, regretatul Steve Jobs. În cele 15 minute de prezentare, Steve Jobs spune trei poveşti din viaţa sa : despre a conecta punctele, despre dragoste şi pierderi şi despre moarte. Pe parcursul vizionării discursului vei descoperi citate care te vor inspira şi te vor face să afirmi: „Dacă el a reuşit şi eu pot!”

 

► Vezi aici întregul discurs:

„Sunt onorat să fiu aici cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Eu nu am absolvit niciodată facultatea… Am să vă spun 3 povestioare scurte din viaţa mea. Doar atât.

►►► Despre unirea punctelor în viaţă

M-am lăsat de facultate după 6 luni, dar am rămas în campus încă 18 luni. De ce am renunţat? Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o tânără studentă care nu absolvise încă şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea simţea că trebuie să fiu adoptat de o familie cu studii superioare, aşa că totul era aranjat ca familia unui avocat să mă adopte. S-au răzgândit în ultima clipă, pentru că doreau o fată. Aşadar, a fost sunată următoarea familie pe listă: <<Avem un băieţel, îl vreţi?>>. Noua familie a spus <<Sigur!>>. Părinţii adoptivi nu aveau facultate, însă au promis că băiatul va avea una.

La 18 ani am ajuns la facultate. Una scumpă pe care se duceau economiile de o viaţă ale părinţilor mei. După 6 luni nu am văzut niciun rost în a merge la facultate, pentru că nu înţelegeam cum mă va ajuta să îmi dau seama cine sunt şi ce vreau să fac cu viaţa mea. Am decis să renunţ la facultate… Atunci mă simţeam mic şi neajutorat, dar când mă uit în urmă îmi dau seama că a fost una dintre cel mai bune decizii ale mele. În clipa în care am renunţat la cursurile obligatorii am putut merge la cursurile care îmi plăceau cu adevărat şi care erau de la diferite facultăţi. Nu era totul frumos. Nu aveam camera în campus, aşa că dormeam pe podea în camera unor prieteni. Strângeam cutii de suc şi le vindeam pentru 5¢ ca să îmi cumpăr mâncare, iar în fiecare duminică mergeam 12 kilometri pe jos ca să mănânc o masă copioasă la templul Hare Krishna. Iubeam zilele de duminică.

Un curs care îmi plăcea foarte mult era cursul de caligrafie (era poate unul dintre cele mai bune din ţară). Am învăţat despre tipurile serif şi sans serif, despre variaţia spaţiului între litere şi care sunt lucrurile care fac un scris excelent. Mi se părea fascinant. Nimic din asta nu avea o aplicaţie practică în viaţa mea. Însă peste 10 ani, când lucram la designul pentru primul Macintosh, am reuşit să pun tot ce învăţasem atunci în arhitectura tipografica a Mac-ului.Dacă nu aş fi făcut cursul de caligrafie, Macintosh nu ar fi avut tipurile de font-uri şi posibilităţile de a scrie pe care le are acum. Şi cum Windows a copiat Macintosh-ul, probabil niciun computer din lume nu ar fi avut! Evident, ar fi fost imposibil să unesc aceste puncte din viaţa mea înainte. Doar uitându-te în urma poţi uni punctele.
Aşadar, trebuie să ai încredere că, într-un fel, punctele se vor uni la un moment dat. Trebuie să crezi în ceva: intuiţie, destin, viaţă, karma, orice. Abordarea asta nu m-a dezamăgit niciodată şi a făcut toată diferenţa în viaţa mea.

 

►►► Despre iubire şi pierdere

Am avut noroc, am aflat devreme ce vreau să fac în viaţă. Am pornit Apple în garajul părinţilor mei când aveam 20 de ani. În 10 ani, compania a crescut de la un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari şi 4000 de angajaţi. De un an de zile lansasem Machintosh-ul, iar eu împlinisem 30 de ani. Apoi am fost concediat.
Cum poţi fi concediat dintr-o companie pe care ai fondat-o? Păi, când Apple era în creştere, am angajat pe cineva foarte talentat să mă ajute şi pentru un an treaba a mers bine. Apoi viziunea noastră despre viitor a luat-o pe căi diferite şi astfel au apărut disensiunile. Când s-a întâmplat asta, comitetul i-a ţinut partea, iar eu am fost dat afară. Munca unei vieţi întregi era pierdută. Voiam să mă retrag undeva departe, însă ceva nu mă lăsa. Încă îmi plăcea ce fac, îmi plăcea munca mea. Am fost respins, dar încă iubeam. Aşa că am decis să încep din nou de la 0. Atunci nu am înţeles, dar acum ştiu că a fi dat afară a fost cel mai bun lucru pentru mine. Greutatea de a fi o persoană de succes a fost înlocuită de uşurința de a fi începător din nou, mai puţin sigur pe lucrurile din jurul meu. Am intrat în cea mai creativă perioadă din viaţa mea.
În următorii 5 ani am întemeiat compania Next şi compania Pixar. Am cunoscut-o pe Laurene, care a devenit soţia mea. Am creat primul film animat pe computer şi am ajuns cel mai de succes studio de animaţie din lume. Apple a cumpărat Next, iar tehnologia pe care o dezvoltăm la Next este la baza companiei Apple astăzi. M-am întors la Apple, iar Laurene şi cu mine avem o familie minunată împreună. Nimic din astea nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu eram dat afară de la Apple. A fost un medicament foarte amar, dar pacientul avea nevoie de el. Nu îţi pierde credinţa! Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg mai departe a fost dragostea pentru ceea ce făceam.
Trebuie să descoperi ce iubeşti. Asta e valabil şi în muncă, şi cu oamenii. Munca va ocupa o mare parte din viaţa ta şi singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Şi nu poţi avea realizări frumoase decât dacă IUBEŞTI ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă, continuă să cauţi. Nu te mulţumi cu puţin. Aşa cum se întâmplă cu toate problemele ce ţin de suflet, vei şti când vei găsi. Iar pe măsură ce anii trec, totul va deveni mai frumos. Să nu uiţi doar: nu te mulţumi cu puţin!

 

►►► Despre moarte

Când aveam 17 ani, am citit ceva ce m-a impresionat profund: <<Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate!>>. Să ţin minte că voi muri a fost cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să iau marile decizii în viaţă. Pentru că totul, toate aşteptările externe, toată mândria, toată ruşinea şi frica de eşec, toate dispar în faţa morţii, lăsând doar ceea ce este important cu adevărat. Să ţii minte că vei muri e cel mai bun mod de a evita capcana de a te gândi că ai ceva de pierdut. Eşti deja dezbrăcat. Nu există niciun motiv să nu îţi urmezi inima.
Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am primit diagnosticul la 7,30 dimineaţa: aveam o tumoare la pancreas. Nici nu ştiam ce e ăla pancreas. Doctorii mi-au zis că sigur e unul din acele tipuri de cancer care nu pot fi tratate şi, prin urmare, aveam să mai trăiesc între 3 şi 6 luni. Mi s-a spus să merg să îmi fac ordine în treburi, pe limbajul doctorilor asta însemnând <<o să mori!>>. În seara acelei zile mi s-a făcut o biopsie: mi-au băgat pe gât un endoscop, prin stomac şi intestine, până la pancreas, şi, cu un ac, au prelevat câteva celule din tumoare. Eu eram anesteziat, dar nevasta mea a spus că doctorii au început să plângă când s-au uitat la microscop. Era o formă foarte rară de cancer care se putea vindeca prin operaţie. M-am operat şi acum sunt în regulă. Ăsta a fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte şi sper că asta să fie valabil încă câteva decenii. Acum, că am simţit pe pielea mea, pot spune nişte lucruri cu o mai mare certitudine decât atunci când moartea era doar un concept pur intelectual.
Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi, moartea e destinaţia tuturor. Nimeni nu a scăpat de ea vreodată. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai mare invenţie a vieţii. Agentul schimbării. Curăţă vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteţi noul, dar, în curând, veţi fi vechi şi veţi fi înlăturaţi. Îmi pare rău să fiu aşa dramatic, dar acesta e adevărul.
Timpul este limitat, nu îl consuma trăind viaţa altora. Nu te lăsa înregimentat, adică nu trăi după regulile altora. Nu lăsa zgomotul părerilor altor persoane să amuţească propria ta voce interioară. Şi, cel mai important, ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia. Ele ştiu deja ce vrei să devii. Orice altceva e lipsit de importanţă.
Vă mulţumesc foarte mult.”

 

⑤ Al Pacino – Any given Sunday

În film este vorba despre un antrenor care îşi motivează echipa înainte de meci. Acesta vorbeşte despre viaţă şi lupta pe care o ducem în fiecare zi pentru a deveni învingători şi nu rataţi.

Un discurs despre atitudine şi solidaritate:

 

⑥ Bill Gates – Universitatea Harvard (2007)

Plin de umor, în discursul ţinut de cel mai bogat om din lume, Bill Gates povesteşte despre viaţa sa din colegiu şi despre cum a reuşit să fondeze compania Microsoft.

Bill Gates este astăzi cel mai bogat om de pe planetă. De numele său se leagă o carieră impresionantă și o listă lungă de realizări.

Faptul că a fost la locul potrivit, în momentul potrivit, l-a ajutat, fără îndoială.  Ceea ce a făcut diferența în cazul lui Gates a fost atitudinea față de muncă și față de viață în general.

Bill Gates a fost pasionat de cărți încă de mic. Potrivit tatălui său, a citit toate volumele „World Book Encyclopedia” de la un capăt la altul. Apetitul pentru lectură i-a fost alimentat de părinți, care i-au cumpărat orice carte și-a dorit.
Acesta spune că citește aproximativ 50 de cărți pe an.

Citate, sfaturi, lecții de viață:

►„Astăzi, am ocazia să vizitez locuri interesante, să întâlnesc oameni de știință și să urmăresc online numeroase prelegeri. Însă cititul este în continuare principalul mod în care învăț lucruri interesante. Unul dintre lucrurile care îmi plac în legatură cu cititul este acela că fiecare carte deschide noi căi ale cunoașterii pentru a fi explorate”.

► „Asumă-ți riscuri moderate.”

 

⑦ Barack Obama – „Yes we can”

Deşi este un discurs electoral, acesta reprezintă o sursă de inspiraţie pentru mulţi. Primul preşedinte de culoare din Statele Unite ale Americii, a devenit cunoscut pentru motto-ul  „Yes, we can” (Da, putem).

Un lider seducător. Un orator desăvîrşit, care ştie câte pauze persuasive să facă între mesaje, un showman care ştie cât timp să se lase aplaudat. Un gentleman, sobru şi demn faţă de adversarul căruia nu-i pronunţă niciodată numele, fermecător şi cald când se adresează public soţiei, copiilor, americanilor. Barack Obama a fost un preşedinte american carismatic, al cărui bilanţ de opt ani neîntrerupţi, contestat acum de mulţi pentru inconsistenţa reformelor în societate şi sistem, are greutatea de a aşeza o bornă simbolică, de neocolit în istoria politică a alegerilor prezidenţiale.

„Yes we can” e o bucățică de istorie. Nu fiindcă acţiunile sale concrete de preşedinte ar fi revoluţionat în profunzime lumea, ci fiindcă a fost o personalitate eminamente carismatică, pe care lumea a luat-o în braţe ca pe un revelator de resurse de schimbare, pe terenul valorilor umane. Acolo unde logica mentalităţilor şi a intoleranţei rasiale, mai mult sau mai puţin manifestă, mai mult sau mai puţin latentă, spunea că un preşedinte de culoare, exponent al comunităţii afro-americană, este în SUA o imposibilitate, cele două mandate ale lui Barack Obama ajung să marcheze o transgresiune concretă a limitelor de imaginar socio-politic. „Yes we can” instaurează un alt orizont de aşteptare, deschis neconceputului, necrezutului conform normelor înrădăcinate de convingeri, prejudecăţi, formatări.

► „Dacă v-aţi săturat să vorbiţi cu nişte necunoscuţi pe internet, ce-ar fi să vorbiţi cu cineva din viaţa reală? Dacă ceva are nevoie să fie repus în funcţiune, legaţi-vă şireturile şi încercaţi să vă organizaţi împreună cu câţiva oameni din jur. Dacă sunteţi dezamăgiţi de cei aleşi, cumpăraţi un caiet, strângeţi nişte semnături şi prezentaţi-vă la alegerile următoare. Urcaţi pe scenă. Aruncaţi-vă în apă. Mergeţi înainte. Uneori o să câştigaţi. Alteori o să pierdeţi. După ce am fost opt ani preşedintele vostru, sunt în continuare convins că schimbarea nu vine decât atunci când oamenii obişnuiţi se implică, se angajează, se unesc ca să o ceară.” – Barack Obama

 

 

Facebooktwitterlinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *