5 obiceiuri care fac din tine un neprofesionist

5 obiceiuri care fac din tine un neprofesionist

Te-ai  întrebat vreodată cum de un coleg de-ai tăi care dezvoltă un comportament lipsit de profesionalism reușește să își păstreze locul de muncă în continuare?

Ți-ai făcut o autoevaluare și te-ai întrebat de ce nu poți să te distingi față de ceilalți și de ce nu ieși în evidență așa cum ți-ai dori, asta chiar dacă deții calitățile, experiența și studiile necesare?

Chiar dacă poate sunt alți factori care contribuie la amânarea promovării mult dorite, există câteva obiceiuri în comportamentul tău care te țin pe loc și nu îți oferă ocazia de a avansa din punct de vedere profesional. Există cinci astfel de obiceiuri care te împiedică în drumul tău spre succes.

#1 Ochii rătăcitori

Este mai mult un reflex decât un obicei și îl observi abia după îl faci. Atunci când nu ești de acord cu cineva care vorbește, instinctele tale pun stăpânire pe tine și, chiar dacă tu crezi că ești subtil, ochii tăi te dau de gol. Din punctul meu de vedere, nu ar fi bine să îți creezi un obicei din asta, pentru că oricând șeful tău sau alt manager poate observa. Este mult mai simplu să discuți despre problemă, decât să faci gesturi care să arate că nu ești de acord cu un lucru, mai ales dacă îți dorești să avansezi în ierarhia companiei tale.

#2 “Așa merg lucrurile…”

Acesta este ultimul lucru pe care un manager vrea să îl audă. Poate că spui asta de față cu prietenii sau cu ceilalți colegi. Dar să spui: “așa sunt lucrurile pe aici” sau “m-am lămurit și cu firma asta” de față cu cineva din conducere nu îți poate aduce decât repercusiuni negative. Nu te vor mai vedea ca pe un posibil angajat de bază și vor crede despre tine că ai o părere negativă despre organizație.

(P) Dacă dorești ca vocea ta să se îmbunătățească, urmează cursurile de dicție oferite de dictie.roDETALII GĂSEȘTI AICI

#3 “În opinia mea”

Desigur, e minunat și chiar încurajator să ai o opinie pe care să o împărtășești cu superiorii tăi, dar la momentul oportun. Dacă te vei folosi de această expresie de fiecare dată când vrei să îți spui părerea, nu faci altceva decât să lași impresia că ești defensiv, că nu ai nicio intenție de a face parte din echipă și că nu ești pregătit pentru a avansa în companie.

#4 Voi, nu noi

Indiferent de perioada petrecută în firmă, ar fi bine să nu te referi la colegii tăi cu apelativul voi. Toți angajații din firmă trebuie să te vadă ca pe unul de-ai lor. Astfel, vei avea șanse mai mari să te faci plăcut și să fii privit ca un membru al echipei.

#5 Înjurăturile

Deși multe studii spun că oamenii care se descarcă înjurând se calmează mai repede, cel mai bine ar fi să nu folosiți un astfel de limbaj la locul de muncă. De reținut, aici nu vorbim despre televiziune. Acolo stresul generat de emoțiile live-urilor și de termenele limită duc la un astfel de comportament din partea jurnaliștilor. Însă, chiar și așa, asta nu ne dă dreptul să vorbim cu înjurături la locul de muncă.

Pe piața de muncă locurile bune sunt tot mai limitate, asta și din cauza faptului că tot mai mulți oameni merg la traininguri private și își îmbunătățesc calitățile mult mai eficient, decât în facultate. Așadar, încearcă să scapi de aceste obiceiuri și să îți urmărești interesul.

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *