3 motive științifice pentru care creierul tău se teme să vorbească în public

Pentru majoritatea oamenilor care vor să devină vorbitori profesioniști, nimic nu stârnește mai multă anxietate decât vorbitul în public. Doar gândul de a prezenta în fața unui public îi sperie. (re)Antrenează-ți creierul pentru a performa cel mai bine atunci când este sub presiune.

Ce se întâmplă?

Răspunsul este simplu – ei se confruntă cu o anxietate care are sens dintr-o perspectivă evolutivă. Odată ce înțelegi de unde provine frica de a vorbi în public, vei putea să-ți transformi anxietatea dintr-o slăbiciune într-o putere.

1. Frica de înstrăinare

Suntem făcuți să fim creaturi sociale și să căutăm aprobarea altora. Strămoșii noștri, locuitori în peșteri, care își făceau dușmani, riscau să fie alungați din trib, ceea ce însemna de obicei moarte sigură din cauza prădătorilor, a vremii extreme sau a lipsei de hrană. Mai simplu spus, vrem ca oamenii să ne placă.

Secretul pentru gestionarea fricii de alienare este „reevaluarea” – reîncadrarea anxietăţii ca entuziasm, nu ca frică. Dacă ai încercat să-ți spui „liniștește-te!” înainte de o prezentare, este posibil să fi descoperit că nu funcționează chiar așa de bine. În schimb, o abordare mai bună este să-ți spui că ești încântat de oportunitatea de a-ți împărtăși ideile grozave.

Mai multe studii au descoperit că anxietatea este o emoție negativă care dăunează performanței unei persoane în sport sau în public speaking. Dar într-un studiu de la Harvard, oamenii care au învățat să-și „reevalueze” anxietatea de dinainte de o performanță ca entuziasm au fost mult mai încrezători în ei înșiși. Iar această schimbare mentală de la negativ la pozitiv duce la performanțe și la rezultate mai bune.

2. Răul este mai puternic decât binele

Ai observat vreodată că un singur comentariu negativ pe care l-ai primit înseamnă mai mult și rămâne întipărit în minte mai mult timp, indiferent de câți oameni ți-au lăudat talentul sau abilitățile? Uneori, pe lângă miile de felicitări, un singur cuvânt te poate doborî.

Psihologul Roy Baumeister a fost unul dintre primii cercetători care au identificat „efectul negativității”, tendința universală de a răspunde mai rapid (și mai puternic) la veștile proaste decât la cele bune. „Mintea are o tendință de a reacționa exagerat la lucrurile negative în comparație cu lucrurile pozitive”, scrie psihologul.

Revenim la strămoșii noștri, locuitori ai peșterilor, care nu au vrut să fie alungați din trib. Cei care au avut cele mai mari șanse de supraviețuire au fost cei care au fost hipervigilenți și conștienți de potențialele amenințări. Reacționarea exagerată la lucrurile negative „a dat roade”.

Soluția la această anxietate ar fi să retrăiești victoriile sau cele mai bune performanțe ale tale. Un jucător de pe teren care vizualizează loviturile câștigătoare nu își imaginează mental greșelile. Ei se văd executând lovitura perfectă și apoi dau replay la filmul din capul lor. Dn nou și din nou.

3. Luptă sau fugă

Lupta sau fuga face parte din cablajul adânc înrădăcinat din creierul nostru, care face posibil ca corpurile noastre să răspundă rapid atunci când avem nevoie – cum ar fi fuga în direcția opusă atunci când vedem un animal sălbatic periculos. Din păcate, creierul nostru tratează și vorbitul în public ca pe o amenințare.

Când răspunsul de luptă sau de fugă apare înainte de o prezentare, tensiunea arterială crește, palmele transpiră și s-ar putea chiar să începi să tremuri. Soluția? Respiră profund. Este o modalitate de a controla stresul în acele situații tensionate.

Inspiră pe nas patru secunde. Ține aerul timp de încă patru secunde, apoi, expiră încet timp de patru secunde. Fă-o de patru ori pentru a reduce simptomele de stres. Funcționează excepțional de bine pentru vorbitorii emoționați, deoarece respirația lentă, controlată trimite creierului semnalul următor: „evenimentul nu reprezintă o amenințare”.

Deci data viitoare când corpul tău se comportă într-un mod care să-ți crească anxietatea înainte de o prezentare, trebuie doar să știi că este un răspuns natural – creierul tău face ceea ce a fost conceput a face. Apoi poți lua măsuri pentru a-ți reeduca creierul să lucreze pentru tine și nu împotriva ta.