Vocea îți dezvăluie personalitatea într-o secundă

Vocea îți dezvăluie personalitatea într-o secundă
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adesea spunem că putem indentifica anumite trăsături ale unei persoane de îndată ce o auzim vorbind. Într-adevăr, potrivit unui nou studiu poate fi adevărat, deoarece durează mai puțin de o secundă pentru a ne da seama de trăsăturile de personalitate bazate numai pe vocea cuiva.

Se știe că vocea transmite semnale senzoriale care trădează sexul, vârsta și chiar starea fizică sau anumite trăsături de personalitate. Cei de la Universitatea din Glasgow au vrut să afle dacă putem obține o impresie imediată prin intermediul vocii unei persoane.

 

↘ Experimentul vocal

Pentru a găsi un răspuns la întrebarea lor, cercetătorii au înregistrat 64 de persoane care citesc un text. Apoi au izolat cuvântul „hello”, care a fost folosit în următoarea fază a experimentului, când 320 de voluntari au fost rugați să asculte înregistrarea și să evalueze vocile pe care le au auzit pe o scară de la 1 la 9 referitoare la 10 trăsături personale diferite, încredere, dominanță și atractivitate.

Deși nu este clar cât de precise sunt pările imediate care se formează, ceea ce este evident este că noi toți le facem și le facem foarte repede.

„Am fost surprinși de cât de asemănătoare au fost răspunsurile celor 320 de voluntari”, au spus cercetătorii. „Pe o scară în care 0 corespundea lipsei unei trăsăturilor de personalitate, scorul final pentru toate cele 10 trăsături a ajuns la 0,92, ceea ce înseamnă că majoritatea voluntarilor au fost de acord în mare măsură cu privire la modul în care fiecare voce a reprezentat fiecare trăsătură de personalitate.”

 

↘ Explicația cercetătorilor

Faptul că părerile despre personalitatea cuiva sunt luate atât de repede are sens. Se pare că există o explicație evoluționistă: toți vrem să știm cât mai repde dacă putem avea încredere în cineva pentru a decide dacă ar trebui să ne apropiem de persoana respectivă sau nu. Ar fi o mare pierdere de timp dacă ne ia prea mult timp pentru a ajunge la această concluzie.

 

Impresiile pe care ni le formăm despre cineva prin voce sunt influențate de mulți factori: de exemplu, tonul vocii afectează cât de încrezătoare, sigură este o persoană. O persoană care își ridică vocea pare mai de încredere sau o fată care modulează vocea de la un nivel înalt la un nivel mai scăzut este considerată mai de încredere decât o fată a cărei voce crește până la sfârșitul cuvântului, spun cercetătorii.

 

↘ Gestionarea vocii

Potrivit cercetătorilor, este posibil să  schimbăm unele aspecte ale vocii noastre. Există un zvon că Margaret Thatcher și regina Elizabeth au fost instruite pentru a-și face vocea mai dominantă. Cu toate acestea, alte aspecte ale vocii sunt mai greu de gestionat. De exemplu, forma tractului vocal afectează în mod semnificativ modul în care vocea sună mai dominant.

Echipa de cercetare speră că rezultatele studiului pot fi folosite pentru a crea o voce artificială care ar putea ajuta persoanele care și-au pierdut propria voce din cauza unei probleme medicale și intenționează să facă vocile sistemelor de navigație și ale roboților mai atractive.

Vino la cursul de voice-over pentru a învăța cum să-ți folosești vocea.

Fii tu vocea reclamelor radio-TV! Carmen Ivanov (Radio Gold FM) și Alex Tuhuț (Radio Kiss FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie, durează două zile a câte 6 ore pe zi.

Următorul curs se desfășoară în weekend-ul 06-07 octombrie 2018, la Hotel Sarroglia București, durează 12 ore și costă 150 de euro.

 

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *