Știrile de televiziune, adrenalină în stare pură

Știrile de televiziune, adrenalină în stare pură
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

AUTOR: CEZAR FLOREA, cursant Dicție.ro

DSC_0360

Acum două zile m-a sunat Carmen Ivanov şi mi-a zis repede-repede, pe nepregătite, că peste două ore am ocazia să dau o probă în faţa camerei. Când am auzit propunerea ei am simţit frica timidă că poate o să rămân mut pe platoul de filmare, o să mă fac de râs şi o să intru aşa în istoria Școlii de Televiziune. Mi-am zis totuși că pare o șansă pe care mi-o oferă viaţa şi nu o să mă întâlnesc prea repede cu așa ceva. Am acceptat şi m-am pregătit sufletește.

Înainte să plec de acasă ar fi trebuit să fac un duș, ca orice om care se duce la o activitate în societate. Doar că în acel moment în frumosul cartier Berceni nu curgea apa caldă. Ştiam că dacă vreau să devin un bun profesionist trebuie să respect o disciplină spartană, aşa că înainte de prima mea experienţă în faţa camerei am făcut un duş cu apă rece. Şi ziua de-abia începuse. Când am ajuns la Şcoala de Televiziune, Carmen ne-a întâmpinat cu privirea ei de leoaică, pregătită să ne mănânce de la cap, să nu mai simțim prea multe mai târziu.

Anihilarea emoțiilor, o șansă la câteva milioane

 

Este evident că a văzut multe în meseria ei și știe cum să abordeze niște tinerei visători. Înainte să începem am purtat o discuţie despre ce şanse avem să câştigăm la loto. Una la câteva milioane. Cam aceleaşi şanse aveam şi dacă mă gândeam că vreau să mă las filmat şi să nu am emoţii. Ajung în platou alături de alte două colege. Ele intră primele să dea proba. Se descurcă mai mult decât onorabil, chiar mi se pare că sunt mai simpatice decât o prezentatoare pe care o văzusem mai devreme la un post de ştiri. Îmi trece prin minte că poate peste câţiva ani o să le văd cum combat ele în direct la televizor. Mă tot frământă cum o s-o scot eu la capăt.

Mi-am călcat bine cămaşa aia nouă? Cum o să se vadă la televizor părul meu debordant, care s-a rărit cam devreme? Aş putea să ascund ceva în faţa camerei? N-am ce să ascund, pentru că aparatul ăsta vede tot. Dacă îţi trebuie un oarecare curaj să te analizezi într-o oglindă, ca să poţi să apari în faţa camerei trebuie să cochetezi puţin cu o nebunie frumoasă.

 

DSC_0364

 

Fetele termină şi vine rândul meu să intru alături de una dintre ele. Băieţii de la tehnic mă cablează, îmi aşază toate firele. Eu nu mai realizez mare lucru în legătură cu ce se întâmplă în jur, că şi aud în cască „Cezar, eşti!!”. Bang!! Mă simt de parcă m-a aruncat din elicopter direct în mijlocul Mării Negre şi acum trebuie să înot de unul singur până ajung la Constanţa. Ştirile se desfăşoară încet pe prompter în faţa mea. Mai fac câte o bâlbuţă, dar nu e nimic grav, doar sunt începător. Problema e cu reflectoarele alea puternice. Ele mă fac să ţin ochii holbaţi de parcă nu am dormit de trei zile. „Mai clipeşte şi tu!”, aud în cască.

 

 Ce poți auzi în cască…

Mă străduiesc să clipesc şi îmi dau seama că e posibil să pară nefiresc pe ecran ce se vede pe faţa mea. „Acum nu mai ridica aşa din sprâncene!”, aud iar în cască. „Ai o faţă amuzantă, dar nu mai face aşa!”. Încerc să îmi păstrez o faţă serioasă dar îmi aduc aminte de toţi prezentatorii începători pe care i-am văzut în viaţa mea la televizor. Fiecare dintre ei avea o gimnastică facială demnă de nişte Jocuri Olimpice ale Televiziunii. Acum sunt mult mai înţelegător cu ei. Tot străduindu-mă să fac pe prezentatorul sobru, mă pufneşte şi mai tare râsul. Îmi imaginez că pe faţă am un rânjet crispat de personaj şugubăţ din desene animate. Şi cu faţa asta trebuie să prezint marile afaceri ale momentului şi cele mai noi mişcări din politică.

 

Adrenalina LIVE-ului

Acest cocktail de senzații mă aduce în pragul de a da afară toată adrenalina aia pe care o simt. În fine, luăm o pauză. Mă uit în ecran şi îmi dau seama că tot ce se vede acolo se mişcă invers şi cu întârziere, ca muzica de la nuntă. Realizez imediat că de fapt îmi place şi că a fost ca un drog. La următoarele probe chiar mă descurc mai bine, uşor-uşor mă simt în largul meu. Şi, surpriză, mi se pare că cel mai bine mă descurc atunci când sunt singur-singurel în faţa camerei. Se pare că am reuşit să ajung la mal, înotând cu greu prin toată Marea Neagră. Doar că asta s-a petrecut în interiorul meu.

 

Despre bariere mentale

Mi-am depăşit multe bariere mentale şi m-am descărcat cum rar am avut ocazia să o fac în viaţa mea trepidantă. Acestea au fost ştirile Şcolii de Televiziune. Sunt Cezar Florea şi vă doresc o seară excelentă! Urmează starea vremii cu Carmen Ivanov.

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *