Oamenii sunt mai atenți la cum spui, nu la ce spui

Oamenii sunt mai atenți la cum spui, nu la ce spui
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Lăsând la o parte metodele moderne de comunicare prezente în zilele noastre, de cele mai multe ori, atunci când încercăm să transmitem un mesaj (face to face), ne concentrăm mai mult pe cuvintele pe care urmează să le pronunțăm decât pe modul în care spunem acele cuvinte.

În vreme ce cuvintele reprezintă o parte importantă în ceea ce privește comunicarea, mai există și alte elemente vitale cum ar fi limbajul corpului sau expresiile faciale, care au și ele un rol extrem de important în emiterea mesajului dorit.

7-38-55. Aceasta este regula celor trei tipuri de limbaj: verbal, vocal, vizual.

Părintele analizei funcționale a limbajului, profesorul Albert Mehrabian, este autorul acestei reguli, iar în studiile sale spune adeseori că elementele non-verbale au o importanță mult mai mare decât ceea ce transmitem doar prin limbaj verbal.

Limbajul non-verbal mai poartă denumirea și de limbaj al trupului. Poți să transmiți mesaje puternice fără ca măcar să deschizi gura: rotirea ochilor, o privire pătrunzătoare, un zâmbet foțat sau o grimasă pot schimba complet starea interlocutorului.

O persoană care susține un discurs cu umerii lăsați și cu mâinile sau picioarele încrucișate dă senzația de nesiguranță și servilism. Cel care va vorbi în fața publicului adoptând o ținută verticală, cu umerii drepți și privirea ațintită asupra audienței în mod continuu, va fi percepută ca o persoană credibilă.

Astfel 7% din mesaj este transmis prin cuvintele rostite, în timp ce 38% ține de limbajul paraverbal. Restul de 55 de procente țin de limbajul non-verbal.

Tonul vocii, intensitatea sa, ritmul de vorbire, modulaţiile vocii, dar şi modul în care accentuăm cuvintele sunt elementele care formează limbajul paraverbal.

O corectă modulare a vocii înseamnă diferența dintre un mesaj bine transmis și unul inexistent. Nu este de ajuns doar să pronunțăm cuvintele ci să le și accentuăm în funcție de mesajul pe care vrem să-l transmitem.

Dacă simți că tonul tău este unul monoton și ai impresia că cei din jurul tău nu sunt prea atenți atunci când le vorbești, vino la un curs de dicție și schimbă-ți modul de comunicare.

Mai multe detalii despre cursurile organizate de dictie.ro găsiți aici.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *