Dicție.ro, prezență reprezentativă la Simpozionul Societății Române de Foniatrie

Dicție.ro, prezență reprezentativă la Simpozionul Societății Române de Foniatrie
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Dicție.ro reprezentat de fondatoarea proiectului, trainerul Carmen Ivanov, și jurnalistul Mihai Crăciun a fost prezent la Simpozionul “Vocea ta contează”, organizat de către Societatea Română de Foniatrie.

Evenimentul a avut loc la Teatrul Elisabeta din Capitală, unde Carmen Ivanov și Mihai Crăciun, au explicat pentru 300 de medici specialiști în ORL, foniatrie și alte domenii conexe, implicațiile unei dicții defectuoase și impactul social pe care îl produce asupra individului un mod de vorbire plin de greșeli.

Mihai Craciun foniatrie dictie

“Vocea este instumentul cel mai de preț pe care îl avem. Este o virtute, o armă, un atu. Nu există o voce la fel ca alta, așa cum nu există două persoane identice. Prin voce ne facem auziți, prin voce spunem că ne este foame atunci când suntem mici, prin voce reușim să stabilim relații și prin voce ne cerem salariile atunci când suntem mari”, a declarat trainerul Mihai Craciun.

Problemele de dicție sesizate la diferite persoane ridică deja la suprafață o problemă socială. Sunt persoane care află că nu se pot integra în societate, tocmai pentru că au un defect de vorbire. Spre exemplu, au venit la cursurile noastre doi elevi de liceu în vârstă de 18 ani. Au vorbit toată viața stâlcit și ajunseseră să se înțeleagă doar ei între ei. Nu se puteau înțelege cu profesorii și nici nu puteau să interacționeze cu ceilalți colegi, fie pentru că erau batjocoriți, fie pentru că nu erau băgați în seamă. Știți de ce am vrut să discut special pe acest caz? Pentru că inițiativa de a participa la cursul de dicție nu a aparținut, așa cum era normal, părinților, ci chiar celor doi gemeni.

Manualul de dicție: Șase sași în șase saci poate fi comandat de AICI

Părinții nu își dau seama sau nu iau în serios problemele de vorbire ale copiilor, fie pentru că nu petrec foarte mult timp acasă din cauza serviciului, fie pentru că pur și simplu nu le pasă.

Cazul acesta este unul dintre cele fericite. Pentru că mai sunt și altele. A fost un caz fericit pentru că vârsta reprezintă un element extrem de important în dicție.

Cu cât vii mai repede la curs, cu atât defectul dispare mai repede. Chiar și așa, cei mai mulți cursanți vin după ce au întâmpinat dificultăți la locul de muncă, ceea ce înseamnă că vârsta lor depășește 30-35 de ani. Avansează în funcție și brusc fișa postului se lărgește și trebuie să țină legătura cu superiorii, dar și cu angajații. Trebuie să conducă ședințe și să se facă înțeleși.

Aici categoria se împarte în cursanți care vin din proprie inițiativă și în cursanți care vin pentru că sunt trimiși de superiori.

Cu cei din urmă este cel mai greu să lucrezi, asta pentru că ei nu sunt conștienți de problemele pe care le au, nu le-au depistat singuri și nu plătesc serviciile din banii lor. Nu doresc să facă exerciții de dicție în timpul liber și cel mai important este să îi convingi că au o problemă.

Pentru a îndepărta problemele de vorbire oamenii trebuie să se audă pe ei mai întâi și să depisteze greșelile, pentru ca mai apoi să le corecteze. Este necesar exercițiul zilnic pentru repararea dificultăților de articulație, așa cum este și recuperarea musculaturii pentru sportivii accidentați.

Trebuie să fim conștienți că noi încercăm să modificăm niște reflexe care s-au format de-a lungul anilor, iar pe măsură ce anii trec, este din ce în ce mai greu să schimbi ceva în vorbirea unui om.

Tocmai de aceea, ca soluție ar trebui să existe o campanie radio-TV care să atragă atenția oamenilor despre modul în care vorbesc în limba română, atât din punct de vedere fonetic, cât și din punct de vedere al pronunției.

Să luăm următorul caz: după filmul The King’s Speech, producție care a câștigat în 2011 nu mai puțin de 4 premii Oscar, cererea de cursuri de dicție a crescut considerabil. Deci, implicit dorința oamenilor de a se îmbunătăți a crescut și ea.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *