Dicție și RRRROCK cu Nicu Alifantis

Dicție și RRRROCK cu Nicu Alifantis
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

De data aceasta exercițiul de dicție e propus de Nicu Alifantis, pe rrritmurri de rrrock, desigurr! Mai jos aveți exercțiul în… format video, darr și verrsurrile piesei :). Va propun să încercați să o cântați!

RRRROCK
Nicu Alifantis / George Țărnea

Litera care ne-arată
Cât rotund încape-n roată
Şi afirmă – prin rostire –
Rostul de rostogolire,
E un P proptit sub burtă,
Să nu cadă peste turtă
Şi să ducă mai departe
Alfabetul scris în carte,
Oferind consideraţii
Pentru ranguri, pentru raţii,
Pentru reguli, pentru rituri –
Mai ales prin răsărituri.

Risc, rubin, regim, rulotă,
Rid, rugină, redingotă,
Ritm, rocadă, rufe, rundă,
Ring, regret, raia, rotundă,
Rai, rahat, raport, reptile,
Raft, refuz, romani, rotile,
Ruguri, reguli, roluri, rar,
Rampă, raită, risc, rotar.

Cine râde şi-o ignoră,
Cade-n gol, din oră-n oră,
Şi rămâne de căruţă
Descântând vreo mămăruţă,
Care nu mai vrea să zboare,
Într-o doară, către soare.
Iată dar, cum ni se leagă
Doar prin R o vorbă-ntreagă
Şi în gând ni se imprimă,
Riguros, prin ritm şi rimă.

Risc, rubin, regim, rulotă,
Rid, rugină, redingotă,
Ritm, rocadă, rufe, rundă,
Ring, regret, raia, rotundă,
Rai, rahat, raport, reptile,
Raft, refuz, romani, rotile,
Ruguri, reguli, roluri, rar,
Rampă, raită, risc, rotar.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *