De ce suntem fermecați de vocile artiștilor voice-over?

De ce suntem fermecați de vocile artiștilor voice-over?
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

De la divertisment la electronică, companiile și acum apelează la vocea umană ca să vândă produse și să spună povești.

Poate că nu știi cum arată, dar le recunoști vocile.

Sunt actori de voce (voice-overi). Voci care ți-au conturat viața de mic, precum Looney Tunes. Mel Blanc a fost un vrăjitor și o voce care a intrepretat fiecare personaj în parte de pe ecran. Contele Duckula, anime-urile japoneze (care nu erau atât de populare în vest ca acum) și multe altele ne-au ținut companie când eram mici. Vocile acelor personaje au fost muzica copilăriei noastre.

Convențiile de tip Comic-Con, care celebrează desenele animate vechi și noi, apar acum pe orice continent și unii dintre perfomerii care au dat voce personajelor iubite de noi au un număr uriaș de urmăritori în mediul online, de exemplu Twitter.

Actorii de voce au putere. Fie că asculți vocea unui aparat electronic de bucătărie, fie că e sistemul de navigație al mașinii pe care o conduci, un desen animat pe care îl urmărești alături de copilul tău sau chiar un joc video, vocile lor te introduc în această experiență digitală.

Și pe lângă faptul că cei mai bine cotați actori de voce pot câștiga salarii la fel de mari ca actorii celebri de film, influența acestora este una mult mai profundă. Ei invocă o conexiune emoțională și creează un legământ puternic între tine și produs.

Impactul actorilor de voce

„E o profesie cam anonimă, sau cel puțin așa era”, spune Rob Paulsen.  El este un actor care a înregistrat voci pentru filmul Animaniacs, Pinky și The Brain și ambele versiuni ale filmului Țestoasele Ninja (cel din anii ’80 și cel din 2010). De asemenea predă în mod constant exerciții de actorie pentru voce.

Acum? Cei care odată erau perfomeri invizibili, acum sunt printre cei mai cunoscuți la evenimente din întreaga lume. De exemplu, Tara Strong are peste 350.000 de urmăritori pe Twitter – a jucat în animații precum The Fairly OddParents, Rugrats, The Powerpuff Girls, precum și seria de jocuri video Final Fantasy.

„Este într-adevăr greu să intri în industrie”, spune Strong. „Trebuie să știi că asta e tot ce vrei să faci. Trebuie să te asiguri că aveți aptitudini pentru asta: studiu scenic, cursuri de  improvizație, lecții de canto”. Tot ea spune că „nu contează cum arăți – vei juca tot felul de personaje”.

Câteodată, a fi voice-over îți deschide multe uși. „Nu trebuia să-mi fac griji cu privire la etnia mea în ceea ce privește exprimarea sau fizicul: sunt extrem de scundă” , spune Stephanie Sheh. Ea este un actor a cărui voce a apărut în aproape 300 de serii anime japoneze (Sailor Moon și Sailor Moon Crystal).

Mulți dintre ei și-au început cariera ca actori și apoi au descoperit această latură de voice-acting. „O concepție greșită este că este ușor intri în industrie pentru că este vorba doar despre vocea ta”, spune Sheh. Dar asta înseamnă că sunt și o mulțime de „non-actori”, oameni obișnuiți care vor încerca să intre la fel de ușor în industrie.

„Sincer, oriunde auzi o voce, probabil a fost creată de un om”, spune Tara Platt. „Semnătura vocală este ca amprenta vocală. E ceva foarte uman în privința asta”.

 

Ascensiunea anime-urilor

Pentru a înțelege amploarea acestei industrii, trebuie să ne uităm la Japonia: în conformitate cu Asociația de animații japoneze, industria anime a stabilit un record în 2016, când a generat venituri de 2.01 trilioane (17.7 miliarde dolari). Acest total provine din televiziune, film, distribuție pe internet, toate fiind determinate de vânzările de peste mări, care au constituit majoritatea veniturilor.

A deveni un seiyuu (actor vocal) în Japonia, ca și în alte țări, necesită antrenament. În Japonia, există aproape 50 de academii speciale pentru a deveni un seiyuu. Școala de Anime din Tokyo este una dintre ele.

Cu cinci ani în urmă, industria jocurilor video a început să angajeze mai mulți actori de voce, ceea ce a sporit cererea, spune Hironori Kagawa, profesor de voce la școală. Instituția oferă mai multe programe academice pentru studenții care doresc să lucreze în industria anime, de la ilustrație la inginerie de sunet.

Elevii cursului de voce au 15 cursuri pe săptămână timp de 90 de minute, concentrându-se pe respirație, enunțuri, microfon, chiar dans și cântat pentru a dezvolta ritm și ureche muzicală.

 

Cum intri în industrie

Rolurile câștigătoare în francizele recunoscute la nivel global, cum ar fi Sailor Moon, necesită ani de experiență, muncă grea și ore petrecute pentru roluri mult mai mici. Și există o mulțime de alte concursuri de voce: anunțuri TV, videoclipuri, sisteme de anunțuri de transport public, explicatori YouTube, audiobook-uri, podcast-uri. Chiar și asistenții vocali digitali ca Siri și Alexa.

Vocea Alexei – asistentul vocal de la Amazon, adică rivala lui Siri pentru limba română folosește vocea lui Carmen Ivanov, voice-over, om de radio și trainer de dictie la Dicție.ro.

Totuși, cea mai mare parte a muncii cu vocea este în industria divertismentului. Un raport din 2017 de la Voices.com, o companie canadiană, a constatat că 53% din totalul de vocilor la nivel mondial se află în animație. Nu este ușor să faci performanță. Nu este ușor să fii un actor sau să ai o voce bună și plăcută. Trebuie să te cunoști foarte bine pe tine, să-ți cunoști vocea și corpul în cele mai mici detalii și să poți transmite emoție. Un voice-over bun nu va sta niciodată în spatele unui microfon și atât. El va crea un personaj, va da viață și va face acest lucru doar cu vocea. De aceea are nevoie de un real talent. Toate mișcările, gândurile se vor contopi cu vocea care va crea personajul.

 

Jocurile video în competiție cu cinematografia

Jocurile video au început să genereze profituri care rivalizează cu cele ale filmelor de la Hollywood. Asta, alături de popularitatea în creștere a anime-ului, înseamnă mai multe locuri de muncă pentru mai mulți actori de voce. Pe măsură ce bugetele au crescut, tehnologia folosită în aceste jocuri a devenit mai sofisticată și arta de a povesti mult mai complexă, astfel încât a existat o cerere crescută de „muncă vocală” pentru a aduce personajele jocului la viață.

De asemenea, cele mai multe jocuri video nu folosesc numai vocea, ci și mișcările actorilor de voce, care sunt înregistrate într-un program special, alături de voce. De la voci firave, senzuale până la gemete și sunete care caracterizează moartea, actorii de voce sunt puși într-o mulțime de situații cărora trebuie să le facă față cu brio: câte personaje, atâtea voci. Unii actori mărturisesc că au fost jocuri cu 60,000 de replici. Și cu toate acestea, cum spunea și actorul Oliver Platt: ca actor de voce „completezi lumea”.

 

Puterea vocii

Indiferent dacă este vorba despre un personaj de desen animat sau vocea lui Siri, a auzi o voce umană are un impact asupra noastră – rezonăm altfel. Oamenii vor răspunde pozitiv la o voce umană. Cu toate acestea, vocile umane îi determină pe consumatori să anticipeze niveluri înalte de înțelegere și empatie de la asistenți digitali. În cazul în care asistenții nu se încadrează – de exemplu, nu înțeleg ceea ce spune consumatorul sau nu oferă un răspuns adecvat, consumatorii vor fi dezamăgiți, spune Rhonda Hadi, profesor asociat la Universitatea din Oxford (Business School).

Actorii de voce vor dezvolta o legătură puternică și cu publicul, fani care datorită vocilor și animației au trecut peste momente mai grele, au râs, s-au relaxat, s-au lăsat purtați de poveste.

Sursa: BBC

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *