Cum să ai un discurs mai bun: vorbește în fața unui câine

Cum să ai un discurs mai bun: vorbește în fața unui câine
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

După primele slide-uri ale prezentării unul dintre membrii publicului s-a întins pe jos, în vreme ce celălalt a început să se lingă și să se scarpine după ureche. Nu, nu e vorba de o audiență plictisită, ci despre un program pilot al American University Washington D.C. care are rolul de a diminua stările de anxietate ale studenților, din timpul discursurilor, prin interacțiunea cu un public format din câini.

 

 

Programul este simplu: studenții trebuie să țină o prezentare în fața câinilor, iar asta îi ajută pe ei să își îmbunătățească tehnicile de discurs atunci vor avea de lucrat cu o audiență formată din persoane.

Potrivit inițiatoarei proiectului, Bonnie Auslander, directorul Centrului Kogod pentru Comunicarea în Afaceri, dacă reușești să te adresezi unui public canin prietenos și care nu te judecă pentru ceea ce spui, stresul unei prezentări scade și mediul creat este unul perfect pentru a practica discursul sau chiar prezentarea în echipă.

Câinii aleși pentru program au fost selecționați cu atenție și unul dintre motive a fost personalitatea calmă arătată de cei doi.

Așadar, dacă aveți de ținut o prezentare și vreți să mai scăpați de emoții și să vă mai destindeți un pic, luați propriul câine sau chemați un prieten care are un câine ca să vă creați propria audiență canină.

Ca să nu neglijăm niciun animal, în cazul în care aveți o pisică, acest exercițiu nu funcționează, întrucât felinele au tendința de a se culca în orice moment al zilei, indiferent de ceea ce spuneți.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *