Cum începi un discurs în public

Cum începi un discurs în public
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Nu știu câți dintre voi trebuie să țină mâine un discurs în public, însă sunt sigur că aproape 19 din 20 de vorbitori în public își încep discursurile așa: “mă numesc Ion Popescu și astăzi vă voi vorbi despre marketing-ul companiilor din România.”

article-new-thumbnail-ehow-images-a02-4n-m8-mentally-prepare-speech-800x800

Asta se întâmplă în condițiile în care pe foile pe care le-ai primit scrie că Ion Popescu va ține un speech despre marketing-ul companiilor din România și spatele lui mai apare ditamai roll-up-ul pe care scrie Ion Popescu, specialist în marketing.

Aceste repetări nu fac altceva decât să îi facă pe participanți să-și deschidă laptopurile, tabletele, telefoanele inteligente și, implicit, să acorde mai puțină atenție celui care se fâțâie prin fața lor.

De asemenea, mai sunt vorbitori care, deși sunt lideri de industrie și conducători ai unor companii destul de mari se prezintă în fața oamenilor și își încep discursurile lamentabil: “Ăăăă… Bună ziua! Ăăăăăă. Cât timp am la dispoziție? Bun. Ăăăăăă, merge microfonul? Luminile sunt în regulă? Ăăăăă.”

ÎNSCRIE-TE ȘI TU LA CURSUL DE VOICE-OVER DIN 14-15 MARTIE 2015

Vă vine sau nu să credeți, un copil de grădiniță care vorbește despre hipopotami se descurcă mai bine.

Lăsând la o parte greșelile hai să trecem la partea „cum să”. Cum să începi un discurs? Există trei moduri prin care o poți face.

#1 Barul

Să ne imaginăm că intri într-un bar și te așezi lângă trei oameni pe care nu i-ai mai văzut în viața ta și nici ei nu te-au văzut niciodată:“Salut. Sunt Ion. Sunt român. Am 42 de ani, îmi place fotbalul, îmi place să alerg și să merg la pescuit.”

Dacă sunt niște oameni cu picioarele pe pământ, vor pleca de la masă sau îți vor spune să pleci tu cât mai repede, tocmai pentru că ei sunt trei și tu numai unul. Aici vorbim despre metode de conexiune cu oameni pe care nu i-ai mai văzut niciodată. Cel mai simplu este să aduci în discuție un prieten comun. Încearcă tu să nu bagi în seamă pe cineva care îți spune asta și care chiar are un prieten comun cu tine. Slavă rețelelor de socializare Linkedin, Facebook, G+ care îți arată toate aceste lucruri și cine cunoaște pe cine.

Poți începe discursul cu o întrebare de interes general, care să îi facă pe cei prezenți numai ochi și urechi.

# Șocul

Sunt mai mulți oameni în viață în acest moment, decât au murit de când există omenirea. Și de aici poți să pornești pe o mulțime de drumuri cu discursul tău.

La fiecare două minute, energia care ajunge de la Soare pe Pământ este echivalentă cu energia consumată într-un an de toți locuitorii planetei noastre. Și aici mă refer la tot curentul pe care îl folosim: mașini, aer condiționat, televizor, telefon, etc.

Acesta ar fi al doilea mod de a începe un discurs. Cu o informație șocantă, adevărată, care să schimbe percepția audienței asupra lucrurilor din jur. Desigur, nu ar fi în regulă să inventezi lucruri care nu sunt adevărate.

# Povestea

Al treilea mod prin care poți începe un discurs și modul prin care, sper eu să începi orice speech urmează să-l ții, este ca și când ai începe să spui o poveste unui copil. Cu toții știm că poveștile încep cu “a fost odată ca niciodată”. Ei bine, când spui “formula magică”, vei vedea cum copilul se apleacă și se uită la tine pentru a fi mai atent, pentru a nu pierde nici măcar un sunet din ceea ce urmează să zici.

Dar ce ne facem dacă nu avem copii în sala de conferință? Ei bine, există o modalitate a adulților de a spune: a fost odată ca niciodată. Este legată tot de povești. De fiecare dată când ai o poveste care are legătură cu subiectul abordat, nu ezita să o folosești. Oamenilor le place asta. Le place să se transpună în pielea celui care vorbește. Își imaginează cum ar fi fost dacă ar fi fost ei în locul personajului din poveste. Poveștile reale conectează oamenii și îi face atenți și interesați. Începe discursul tău pe un ton călduros, ca și când ai spune o poveste unui copil.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *