Cum îi facem pe copii să vorbească mai mult

Cum îi facem pe copii să vorbească mai mult
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Cu toții ne dorim ca micuțul nostru să fie cel mai frumos, cel mai deștept și cel mai vorbăreț dintre copii. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa. De multe ori, cei mici se pornesc mai greu la vorbă, așa că trebuie să îi ajutăm să își dezvolte limbajul și cheful de vorbit încă de la o vârstă fragedă, pentru ca atunci când vor crește, comunicarea cu cei din jur să fie una foarte bună. Există o mulțime de metode prin care îi putem face pe cei mici să vorbească mai mult, mai corect și să își îmbogățească bagajul lingvistic. Dicție.ro vă propune câteva soluții pentru ca cel mic să fie vedetă oriunde își face apariția.

Atunci când noi eram mici nu exista pe piață o paletă atât de largă care să cuprindă atât de multe jucării, cărți sau desene animate. Acum, că timpurile s-au schimbat, au apărut și tot felul de jucării care imită obiectele funcționale din viața de zi cu zi. Dacă în trecut ne puneam imaginația la lucru, ne jucam și ne prefăceam că vorbeam la telefonul cu disc sau luam un obiect care semăna cu un microfon și cântam prin casă, acum chiar există astfel de jucării pentru cei mici.

#1 Telefon mobil de jucărie

Pentru că trăim în era tehnologiei și mai mereu stăm cu telefonul în mână, dar și pentru că cel mic are tendința să îi imite pe adulți, vă recomand telefonul mobil de jucărie. Copilul va încerca să se prefacă vorbind la telefon și chiar va încerca să imite adultul, încercând să spună ceva.

telefon de jucarie

#2 Microfonul de jucărie

Adio tubule de spray. Bine ai venit microfonule magic. Microfonul de jucărie are șanse foarte mari să înlăture timiditatea celui mic. Mai mult decât atât, există unele microfoane care mai și înregistrează lucrurile trăsnite pe care le spun copiii.

microfon de jucarie

#3 Tub cu baloane de săpun

Cumpără-i celui mic un tub cu balonașe de săpun. Nici nu știi cât de bine îi face. Foarte multe sunete se produc atunci când suflăm și aerul trece prin cavitatea bucală. Spre exemplu, unul dintre sunetele care se produce exclusiv prin suflat este sunetul F.

baloane de sapun

#4 Instrumente muzicale mici

Am fost cel mai fericit când am primit de ziua mea o muzicuță. Pe lângă faptul că se va distra, cel mic își va antrena diafragma și își va dezvolta urechea muzicală. Chiar și păsările din ceramică pe care le găsim prin târgurile cu produse tradiționale sunt de ajutor.

muzicuta

#5 CD cu muzică sau Audiobook de dicție

Muzica reprezintă un instrument fantastic pentru dezvoltarea limbajului unui copil și poate ajuta și în condițiile în care vorbim de un copil cu nevoie speciale. De asemenea, audiobook-urile de dicție cu povești sunt și ele recomandate celor mici, pentru că au tendința să repete și să repovestească poveștile auzite și astfel fac exerciții de dicție.

strafurnica audiobook

#6 Străfurnica, în căutarea Atlantidei

Străfurnica, în căutarea Atlantidei este o carte de aventuri cu exerciții de dicție ascunse în text care va pune la încercare micuții care se aventurează să o citească cu voce tare. Răsplata: o dicție impecabilă și un bagaj de cuvinte noi care vor îmbogăți limbajul copilului.

Intră în Shop și ia-i celui mic „Străfurnica, în căutarea Atlantidei” chiar acum.

strafurnica in cautarea atlantidei

 

 Citește și „De ce au nevoie copiii de dicție”

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *