Cum controlăm ritmul cu care vorbim

Cum controlăm ritmul cu care vorbim
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Ritmul vorbirii este unul dintre cele mai importante elemente ale dicției, pentru că de el depinde aproape totul: dacă ritmul este unul foarte rapid, oamenii nu vor putea să ne urmărească, dacă e prea lent, e posibil să plictisim și astfel să pierdem oricum atenția audienței. Cu alte cuvinte, dacă ritmul vorbirii este unul nepotrivit, poate compromite complet discursul pe care noi îl susținem.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare situație trebuie să adaptăm ritmul cu care vorbim: dacă spre exemplu, trebuie să citim un text de tip documentar despre Leonardo daVinci un ritm rapid ar fi cu totul și cu totul nepotrivit. Pentru o astfel de situație, un ritm lent este unul potrivit, însă pentru o situație în care se comentează un meci de fotbal, un ritm lent ar alunga întreaga audiență – aici avem nevoie de un ritm rapid sau chiar foarte rapid. De asemenea, dacă subiectul o cere, cum ar fi un mesaj de urgenţă, este imposibil să vorbim rar şi excesiv de calm.

Ce este ritmul vorbirii?

Aşezarea simetrică şi periodică a sunetelor accentuate şi neaccentuate într-o propoziţie sau frază compune ritmul în care rostim. Acesta trebuie adaptat în funcţie de mesajele pe care vrem să le transmitem, dar trebuie ţinut cont şi de cei care compun audienţa. Un ritm alert în vorbire poate duce la greşeli de pronunţie şi, în cele din urmă, chiar la trunchierea mesajului pe care dorim să îl transmitem. Un ritm lent poate să plictisească.

Vorbitorii de performanţă vor schimba în timpul discursului viteza cu care rostesc cuvintele şi o vor adapta în concordanţă cu mesajul transmis. Poţi atrage atenţia asupra unor cuvinte rostindu-le răspicat, adică mai lent şi mai apăsat, iar atunci când ai elemente nesemnificative în discurs, poţi trece peste ele mai rapid.

Ca să ne dăm seama ce înseamnă în dicție un ritm lent, mediu sau rapid, am făcut un calcul pentru voi:

  1. La o viteză obişnuită de vorbire se vor rosti, în medie, trei silabe pe secundă.
  2. Pentru o viteză mai mică de vorbire, se vor rosti 2,5 silabe pe secundă.
  3. Pentru o viteză foarte lentă de vorbire, se va rosti, în medie, o silabă pe secundă.
  4. În viteza mare de vorbire se vor rosti, în medie, cinci silabe pe secundă.
  5. Pentru o viteză foarte mare în vorbire se vor rosti, în medie, 7,5 silabe pe secundă.

Cum modificăm ritmul vorbirii?

Pentru a obţine o viteză mai mică decât cea obişnuită, vom dilata cuvântul şi îl vom rosti răspicat. Procedeul tehnic de dilatare a cuvintelor poate fi efectuat prin articularea prelungită a unor sunete. Cele mai pretabile sunete sunt vocalele, fără excepţie, dar şi consoanele sonante.

Pentru a obţine o viteză mai mare decât cea obişnuită, tehnica este comprimarea sunetelor, iar cel care va face acest exerciţiu e sfătuit să memoreze textul şi să-şi automatizeze procesele de rostire. De asemenea, hiaturile vor dispărea aproape în totalitate, pauza pentru punct va fi mult mai scurtă şi vor fi eliminate cele mai multe pauze dintre cuvinte.

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *