Câte alfabete există azi. VEZI ORIGINILE

Câte alfabete există azi. VEZI ORIGINILE
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Alfabetul e instrumentul care ne ajută să ne dezvoltăm gândirea și să comunicăm mai bine. Există mai multe tipuri de alfabete; chiar dacă noi îl folosim pe cel latin (cel mai cunoscut) sunt mai multe tipuri de alfabete, cu istorii diferite și complexe și astăzi vom vorbi despre ele.

Conform mitului grecesc despre alfabet, Cadmos, regele despre care se spune că a introdus literele fonetice în Grecia, a ucis un dragon și, urmând sfatul Atenei, a semănat dinții dragonului în pământ și din ei a ieșit o rasă de luptători. Cadmos i-a făcut să se lupte între ei până au rămas doar cinci. Aceștia  l-au ajutat să construiască Cadmeia sau cetatea Teba, și au devenit fondatorii familiilor nobile din acel oraș.

Alfabetul este până la urmă creat de oameni. Pentru a comunica mai ușor, pentru a-și împărtăși ideile, pentru a supraviețui. Și tot el înseamnă putere, autoritate și control. Combinat cu papirusul, alfabetul a adus sfârșitul birocrațiilor statice specifice templelor și al monopolului regilor asupra cunoașterii și puterii. Alfabetul trebuia să fie pentru toată lumea. La începuturile lui, alfabetul putea fi învățat în câteva ore.

Deși îl folosim alfabetul latin, alfabetul latin se pare că are origini mult mai vechi.

 

↘ Ce este un alfabet?

Termenul „alfabet” este folosit de lingviști și paleografi, atât în ​​sens larg, cât și în sens restrâns. În sens mai larg, un alfabet este un soi de manuscris care este segmentat la nivelul fonemului – adică are litere/însemne separate pentru sunete individuale și nu pentru unități mai mari, cum ar fi silabele sau cuvintele. În sensul mai restrâns, unii specialiști clasifică alfabetele în: abjads și abugidas.

Care este diferența? Aceasta constă în modul de exprimare a vocalelor:

  • abjads au litere pentru consoane și lăsă cele mai multe vocale neexprimate;
  • abugidas se bazează de asemenea pe consoane, dar indică vocale cu diacritice sau o modificare grafică sistematică a consoanelor;

 

Cel mai vechi alfabet cunoscut este manuscrisul/scrierea Wadi el-Hol, considerat a fi un abjad, care prin succesorul său fenician este considerat strămoșul alfabetelor moderne, inclusiv arabă, greacă, latină (prin alfabetul italic vechi), chirilic (prin alfabetul grecesc) și ebraică (prin aramaică).

În prezent există 16 alfabete/sisteme de scriere care sunt încă folosite plus încă alte câteva, ce aparțin unor minorități, care ușor ușor se vor conforma altor alfabete.

 

 

↘ Egipt, Sumeria și originea scrierii

Scrierea a început în vechea Mesopotamie și în Egiptul antic. Ambele sisteme de scriere au fost dezvoltate independent și sunt foarte diferite.

 

  • Scrierea cuneiformă

Scrierea cuneiformă reprezintă sistemul de scriere dezvoltat de vechii sumerieni, între 3500 și 3100 î.Hr. Sumeria a fost una dintre primele civilizații care s-au dezvoltat în lume. A ocupat zona dintre dintre râurile Tigris și Eufrat (Irak). Sistemul lor de scriere consta în adâncituri în formă de cuie, săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă. Cuvântul „cuneiform” vine din limba greacă și înseamnă „în formă de cui”.

Se știe ca sumerienii au fost inventatorii scrisului, adică ai primului ansamblu de simboluri care au redat limbile folosite: hurta (vorbită în Siria), hitita (în Turcia), urarteana (în Armenia), elamita (în Iran) etc. Cele mai vechi dintre aceste semne se situează în jurul anilor 3.300 î.Hr. E vorba de așa-numitele logograme, semne-cuvinte ce reprezentau un obiect sau o acțiune. Pasărea, peștele, grânele, muntele sunt ușor identificabile. Nu însă și alte elemente, cum ar fi oaia, reprezentată printr-o ciudată cruce aflată într-un cerc. Prin asocierea logogramelor, se modifică semnificația lor. De pildă, o gură însoțită de o pâine se traduce prin „a mânca”. Cu timpul, desenele sunt înlocuite de simboluri abstracte, cum ar fi grupurile de bare care seamănă cu niște cuie, inscripționate pe tăblițe de argilă moale cu ajutorul unui vârf de trestie.

 

 

În total sumeriana se compune din 500 de semne, în principal logograme, apoi silabe. Cuneiformele au fost folosite în continuare pentru scrierea limbii akkadiene, babiloniene și asiriene, care au devenit limbi de bază în Mesopotamia.

 

 

 

  • Hieroglife

Egiptul Antic (printre primele civilizații) a dezvoltat un sistem de scriere diferit față de sumerieni. Sistemul prezintă două forme de scriere în timpurile protodinastice (hieroglife și hieratică). Începând cu secolul al XIII-lea î.Hr. diferite variante cursive de hieroglife au fost cele mai folosite, pentru ca din anii 3500 î.Hr. să se dezvolte scrierea demotică din cea hieratică.

Scrierea era necesară monarhiei egiptene pentru a înregistra acțiunile faraonului și astfel să-și consolideze puterea. Apariția scrierii a fost o consecință a atenției deosebite pe care o manifestau preoții egipteni ceremoniilor funerare. Textele scrise, care erau considerate magice, îi însoțeau pe morți în mormânt, devenind astfel un element principal al ritualului funerar. Apariția scrierii în Egipt poate fi considerată bruscă, etapele anterioare ale prescrierii nefiind documentate ca în Mesopotamia.

Hieroglifele sunt structurate încă de la apariția lor într-un sistem lingvistic ce alătură ideograma (semn-cuvânt) și semnul fonetic (semn-sunet). Chiar dacă a existat un număr mic de semne alfabetice suficiente pentru a scrie orice, nu au fost folosite pentru crearea unui alfabet propriu-zis.

 

Cuvântul hieroglife este de origine greacă (ἱερογλυφικά).

Exemplu de scriere egipteană pentru hieroglife:

 

Sensul de citire a propozițiilor se face de la stânga înspre dreapta. Acest lucru se poate aplica și cuvintelor separate, dar nu este o regulă definită deoarece sunt cazuri în care citirea se face și de la dreapa înspre stânga. De obicei sensul de citire al cuvintelor se determină în funcție de orientarea reprezentărilor care alcătuiesc cuvântul, astfel: dacă obiectele, animalele, oamenii sau plantele sunt orientate cu fața înspre stânga, citirea se va face de la stânga, iar dacă sunt orientate înspre dreapta citirea se va face de la dreapta. Dispunerea cuvintelor se poate întâlni si pe coloane, citirea făcându-se de sus în jos sau invers în funcție de conținut.

 

În funție de context, același caracter poate avea un sens:

  • figurativ (ideografic), caracterul exprimă ceea ce reprezintă el;
  • simbolic, caracterul exprimă o idee diferită de ceea ce reprezintă el;
  • fonetic, caracterul este utilizat ca și literă într-un cuvânt, fără altă valoare în afara sunetului care îi corespunde în ansamblul de sunete al cuvântului.

 

Aparitia hieroglifelor ar fi apărut în jurul anului 3500 î.e.n. Inițial exclusiv figurativă, având în jur de 700 de caractere, scrierea hieroglifică s-a îmbogățit în timp, ajungând la nu mai puțin de 5.000 caractere în epoca greco-romană.

Nici unul dintre aceste sisteme de scriere nu a încorporat un adevărat alfabet. Majoritatea simbolurilor au fost folosite pentru a identifica cuvinte întregi sau mai multe silabe, spre deosebire de alfabetul nostru monosilabic.

 

↘ Fenicienii și primul alfabet

Dezvoltatorii primului alfabet adevărat erau fenicienii. Fenicienii provin din zona coastei Mediteranei, unde este situată în prezent Liban. Ei au reprezentat o cultură a comerțului și a navigației maritime și au avut contact atât cu egiptenii, cât și cu sumerienii.

Sumerienii și-au dezvoltat inițial sistemul de scriere pentru a facilita tranzacționarea. Cu toate acestea, sistemul de scriere dezvoltat de fenicieni e foarte diferit față de cel creat de egipteni sau de sumerieni.

 

 

Fenicienii au avut mai mult contact cu egiptenii decât cu sumerienii. O mare parte din istoria lor a fost sub control egiptean. Simbolurile lor de scriere au evoluat într-o oarecare măsură din hieroglifele egiptene. Simbolurile feniciene nu au reprezentat totuși cuvinte întregi, ci mai degrabă simple silabe.

Formele de scriere care reprezintă o singură silabă permit mult mai multă libertate în scris cu mult mai puține simboluri. De asemenea, scrierea cuvintelor putea fi mult mai ușoară în alte limbi, deoarece scrisul se baza mai degrabă pe sunete decât pe cuvinte.

Alfabetul original fenician consta în 22 de litere, dintre care niciuna nu era vocală. În timp ce multe dintre simboluri  se aseamănă cu literele noastre, ele reprezentau sunete foarte diferite. De exemplu, există o literă care arată ca un x, dar reprezintă sunetul „taw”.

 

 

Fenicienii erau principalii comercianți din Marea Mediterană și se foloseau tot timpul de alfabetul lor în timp ce tranzacționau. Multe culturi diferite au început să preia alfabetul și să-l modifice pentru uzul propriu. Cea mai importantă dintre aceste culturi în dezvoltarea ulterioară a propriulu alfabet au fost grecii. Cu toate acestea, există încă rămășițe de origine feniciană.

Iată arborele genealogic al alfabetului. Cuvintele feniciene se găsesc în literatura clasică greacă și latină, precum și în scrierile egiptene, acadice, arabe, aramaice și ebraice.

 

 

 

↘ Alfabetul grecesc

Datorită grecilor folosim denumirea de „alfabet”. Este vorba de primele două litere ale alfabetului lor, Alpha (α/ – litera feniciană ʼāleph) și Beta (β/  – litera feniciană bēth). Aceste nume provin de la fenicieni ale căror primele două litere erau Aleph și Beth.

 

Literă Nume Înțeles Transliterare Litera corespunzătoare în
Alfabetul
ebraic
Alfabetul
arab
Alfabetul
grec
Alfabetul
latin
Alfabetul
chirilic
𐤀 ʼāleph bou ʼ א Αα Aa Аа
𐤁 bēth casă b ב Ββ Bb Бб, Вв
𐤂 gīmel cămilă g ג Γγ Cc, Gg Гг
𐤃 dāleth ușă (toc) d ד Δδ Dd Дд
𐤄 fereastră h ה Εε Ee Ее, Єє
𐤅 wāw cîrlig w ו Υυ Ff, Uu, Vv, Ww, Yy Уу
𐤆 zayin armă z ז Ζζ Zz Зз
𐤇 ḥēth gard ח Ηη Hh Ии
𐤈 ṭēt roată ט Θθ Фф
𐤉 yōdh braț y י Ιι Ii, Jj Іі
𐤊 kaph palmă k כ Κκ Kk Кк
𐤋 lāmedh băț, nuia l ל Λλ Ll Лл
𐤌 mēm apă m מ Μμ Mm Мм
𐤍 nun șarpe n נ Νν Nn Нн
𐤎 sāmekh pilon s ס س Ξξ, Χχ Xx Хх
𐤏 ʼayin ochi ʼ ע Οο Oo Оо
𐤐 gură p פ Ππ Pp Пп
𐤑 ṣādē papirus (plantă) צ Цц, Чч
𐤒 qōph maimuță q ק Qq
𐤓 rēš cap r ר Ρρ Rr Рр
𐤔 šin dinte š ש ش Σσ Ss Сс, Шш
𐤕 tāw semn t ת Ττ Tt Тт

 

 

Nu se știe sigur când au intrat grecii pentru prima oară în contact cu alfabetul fenician, totuși cercetătorii spun că în jurul anului 1000 î.Hr. Ei au schimbat alfabetul, atât aspectul simbolurilor, cât și adăugarea unor simboluri proprii. De exemplu, alfabetul lor avea un caracter F, spre deosebire de fenicieni. Deoarece limbile diferite folosesc sunete diferite, nevoia de a crea noi litere a fost de înțeles.

 

 

Grecii au fost primii care au introdus vocale în alfabet. În timp ce fenicienii aveau litera „ʼāleph” care devenea „alfa”, inițial a reprezentat un sunet din gât. În Grecia au existat multe alfabete diferite, majoritatea aveau aproximativ 25 de litere și au fost în mare parte similare.

 

 

↘ Alfabetul latin

Popoarele etrusce din Italia preluat alfabetul de la greci, în secolul al VII-lea î.Hr.

Pe parcursul istoriei sale de aproape o mie de ani, Republica Romană și mai târziu Imperiul Roman a devenit cea mai influentă putere din lume și una dintre cele mai mari imperii ale istoriei. Imperiul Roman s-a răspândit din Nodul Africii până în Anglia și din Spania până în Mesopotamia.

Imperiul Roman s-a prăbușit în secolul al V-lea, dar alfabetul va rămâne. Barbarii analfabeți care au cucerit rămășițele Imperiului Roman ar fi adoptat în cele din urmă alfabetul în timp ce își dezvoltau propriile limbi scrise.

Multe dintre noile țări formate în urma Imperiului Roman vor adopta limba latină ca și limba lor, precum și alfabetul latin. Limba spaniolă, portugheză, franceză, română și italiană sunt toate descendente din limba latină. Alte țări, precum Germania și Anglia, deși nu au adoptat limba latină, au adoptat alfabetul latin în limba lor scrisă.

 

 

  • Modificări ale alfabetului latin

Au existat unele modificări în alfabetul latin deoarece a fost finalizat sub autoritatea romană. Inițial, litera C înlocuia literele g și k. Litera I era pentru i și j, iar V era pentru u și v.

Alfabetele originale nu aveau litere mici. Literele mici au apărut în Evul Mediu, cu dezvoltarea scrisului cursiv. În această perioadă, englezii au luat alfabetul latin și l-au transmis mai departe.

Alfabetul a suferit multe schimbări de-a lungul miilor de ani de istorie, dar a devenit cel mai folosit alfabet din lume. Este folosit în întreaga Europă și în întreaga lume pentru mii de limbi diferite, inclusiv, a noastră.

 

↘ Alfabetul chirilic

 

Alfabetul chirilic, zis și Azbuche (aзбука azbuka) după denumirea tradițională a primelor două litere (az și buche), este un alfabet creat de frații Chiril și Metodiu pe baza unei variante a alfabetului grecesc de odinioară.

Alfabetul chirilic a fost folosit la scrierea textelor redactate în limba slavă veche (paleoslavă), începând din secolul al IX-lea, apoi în medioslavă, precum și în limba română, începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea. Are 43 de semne slave, din care 27 au și valoare numerică (slavo-cifre).

Unii învățați consideră că de fapt Chiril și Metodiu au creat alt sistem, alfabetul glagolitic (urmele lui se găsesc și în Psaltirea Scheiană și în Codicele Voronețean), și că abia continuatorii misionariatului lor au fost cei care au inventat în secolul al X-lea alfabetul chirilic. Slava veche (slavona sau paleoslava) a devenit limba de redactare a textelor bisericești (traducere a scrierilor religioase grecești) și s-a răspândit la popoarele slave ortodoxe, ca dialect slav cult, și la români, ca limbă (străină) liturgică și de cancelarie (în administrația de stat). Inițial, bulgarii și slavii de sud aveau ca limbă oficială, limba greacă.

Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, au existat multe păreri contradictorii. Potrivit unora, limba slavonă și caracterele chirilice au înlocuit limba latină și alfabetul latin în Biserica românească în secolul al X-lea și s-au consolidat în secolele următoare, ca urmare a impunerii acestora de către Imperiul Bulgar și ca reacție la propaganda catolică.

Însă Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae (redactată în 1716 în latină), afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florența (1432), adică timp de 400 de ani după schisma din 1054. Domnitorul Alexandru cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărților și textelor cu caractere latine, și înlocuirea cu alfabetul chirilic și slavona, cu scopul de a împiedica răspândirea catolicismului în principatul Moldova.

În 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în locul celui chirilic (după o perioadă de tranziție care a durat câteva decenii).

 

La fel ca în cazul alfabetului latin, diverse litere chirilice cursive și de mână diferă de versiunile de tipar (majuscule și minuscule). Uneori nu coincid deloc: spre exemplu, litera reprezintă un T mic italic în loc de M (întrucât litera cursivă m este continuatoarea unei alte majuscule T (care arată ca un E răsturnat) ieșită din uz în epoca modernă).

Printre altele, alfabetul chirilic este folosit pentru următoarele limbi:

 

•Limbi slave: belarusă, bulgară, macedoneană, rusă, rusă, sârbo-croată (pentru sârbă , bosniacă și muntenegreană), ucraineană;

•Limbile neslavice: Abhaz, Aleut (acum majoritatea în textele bisericești), Bashkir, Chuvash, Erzya, Kazakh (pentru a fi înlocuite cu scriptul latin până în 2025), Kildin Sami, Komi, Kyrgyz, Mandarin (dialectul Dungan) Mari, Moksha, mongolă, osetă, romani (unele dialecte), Sakha / Yakut, Tadjik, Tatar, Tlingit (acum numai în texte bisericești).

•Scrierea chirilică a fost folosită și pentru limbile din Alaska, Europa slavă (cu excepția slavicilor occidentali și a unor slavici sudici), Caucaz, Siberia și Orientul Îndepărtat rusesc.

De asemenea, primul alfabet chirilic a derivat din literele grecești și au fost adăugate ligaturi și consoane din alfabetul glagolitic mai vechi pentru sunetele care nu se găsesc în greacă.

Primul alfabet derivat din alfabetul chirilic a fost Abur, folosit pentru limba Komi.

 

 

↘ Alfabetul arab

Alfabetul arab este un sistem de scriere utilizat de numeroase limbi din Asia și Africa, printre care arabaurdupersana. Ca număr de utilizatori, este al doilea alfabet din lume, după cel latin.

Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean (la rândul lui o variantă a alfabetului aramaic), fiind creația creștinilor din Hirah secolelor IV-V e.n.

Odată cu expansiunea islamului, acest alfabet a fost adoptat de numeroase alte limbi, chiar și nesemitice, printre care: persană, urdu, paștună, malaeză, hausa, mande, swahili, brahui, punjabi, kașmiriană, sindhi, uigură, kazahă, kirghiză, azerbaidjană, kurdă. Limba turcă a folosit acest alfabet până la reformele lui Kemal Atatürk.

 

 

Scrierea arabă este o scriere legată și cursivă. Literele au forme diferite în funcție de context (în funcție de poziția lor în cuvânt: formă izolată, formă inițială, mediană, finală). Consoanele dublate sunt marcate de un semn special, numit shadda (ar. شدة), asemănător literei „w”.

Caligrafia arabă este considerată o artă cu drepturi depine. De vreme ce islamul sunnit interzice reprezentarea ființelor vii, moscheile sunt decorate cu versete din Coran, scrise delicat. Un exemplu este palatul Alhambra de Granada.

SATTS (Sistem de transliterare tehnică a arabei standard) este sistemul pe care îl folosește armata Statelor Unite pentru a transcrie alfabetul arab cu litere din alfabetul latin.

 

 

↘ Alfabetul corean – Hangul

Alfabetul coreean, cunoscut drept hangul în Coreea de Sud este alfabetul folosit pentru scrierea limbii coreene începând din secolul al XV-lea. El a fost creat în 1443, de către Sejong cel Mare de Joseon. Astăzi, acest alfabet este grafia oficială în țările din Peninsula Coreeană, și co-oficială în Prefectura Autonomă Coreeană Yanbian și în Comitatul Autonom Coreean Changbai din provincia chineză Jilin.

În formele lui clasice și moderne, alfabetul are 19 litere consonantice și 21 vocalice. Totuși, în loc să fie scrise secvențial, ca literele alfabetului latin, literele din hangul sunt grupate în blocuri precum 한 han; fiecare bloc reprezintă o silabă. Cu alte cuvinte, deși silaba 한 han poate părea un singur caracter, este, de fapt, compusă din trei litere: ㅎ h, ㅏ a și ㄴ n.

Aceste blocuri sunt formate din 2–6 litere, incluzând cel puțin o consoană și cel puțin o vocală. Blocurile sunt, apoi, aranjate orizontal (de la stânga la dreapta, continuând în jos) sau vertical (de sus în jos, continuând spre stânga). Fiecare cuvânt coreean constă în una sau mai multe silabe, deci unul sau mai multe blocuri.

Numărul de blocuri distincte matematic posibile este 11 172, deși fonotactica coreeană admite mult mai puține silabe, și nu toate silabele posibile apar în cuvintele din limba coreeană. Din cele 11 172 silabe posibile, cele mai frecvente 256 au o frecvență cumulată de 88,2%; cele mai frecvente 512 ajung la 99,9%.

 

 

Denumirea originală a fost hunminjeongeum (훈민정음/​訓民正音). În unele contexte internaționale, se folosește forma neutră jeongeum (정음/​正音), din cauza obiecțiilor coreenilor din China la numele hangeul, chosŏn’gŭl și urigeul (우리글).

Diverse speculații legate de procesul de creație au încetat cu descoperirea în 1940 a documentului din 1446 intitulat Hunminjeongeum haerye („Explicații și exemple ale sunetelor corecte pentru educarea poporului”). Acest document explică formele literelor-consoană în conformitate cu fonetica articulatorie și ale literelor-vocală în conformitate cu principiile de yin și yang și armonie vocalică.

Hangul a fost promulgat de Sejong cel Mare, al patrulea rege al dinastiei Joseon. Salonul Vrednicilor, un grup de cărturari ce a lucrat cu Sejong la dezvoltarea și rafinarea noului alfabet, e considerat, deseori, creatorul alfabetului hangul.

Înainte de crearea alfabetului hangul, oamenii din Coreea se foloseau, în principiu, de chineza clasică și de sisteme fonetice originale mai vechi decât hangul cu sute de ani, cum ar fi idu, hyangchal, gugyeol și gakpil. Totuși, atât din cauza diferențelor fundamentale dintre limbile coreeană și chineză, cât și din a numărului mare de caractere ce trebuiau învățate, coreenilor din clasele inferioare, care deseori nu aveau privilegiul educației, le era foarte greu să învețe să scrie cu caractere chinezești. Pentru a minimiza această problemă, regele Sejong a creat hangul, un alfabet unic, pentru a promova alfabetizarea oamenilor de rând.

Hangul a fost proiectat astfel încât chiar și un om de rând să poată învăța să scrie și să citească; în Haerye se spune „Un om deștept se poate obișnui cu ele într-o dimineață; un om prost le poate învăța în zece zile”.

 

 

↘ Alfabetul japonez

În japoneză cuvintele nu se despart printr-un spațiu, iar la sfârșitul rândului cuvântul poate fi despărțit după bunul plac (dar de obicei nu se face asta înaintea unui semn grafic sau a unui semn kana mic 仮名).

Semnele se scriu ca și când ar fi scrise în interiorul unui pătrat imaginar. Astfel, spre deosebire de alfabetul latin, unde un i este mult mai îngust decât un m, în japoneză tuturor semnelor (inclusiv celor grafice) li se acordă același spațiu, în jurul semnelor mai mici sau mai înguste rămânând mai mult spațiu liber. Dar în tipografie, se folosește deseori și scrisul proporțional, astfel încât unui „tsu” mic ( /) nu i se acordă întotdeauna un pătrat propriu.

În japoneza tradițională se scrie, ca și în limba chineză, de sus în jos și de la dreapta la stânga. Acest fel de a scrie se mai folosește și astăzi la scrisul textelor literare și manga. De aceea, din punctul de vedere al occidentalilor, japonezii deschid cărțile la spate, coperta cu titlu fiind pe partea dreaptă.

Sistemele de scriere se clasifică în:

● Kanji (漢字?)

Kanji înseamnă  han, aici han fiind sinonim cu „China” sau cu „chinezii”.

Aici trebuie menționat faptul că limba chineză clasică și limba japoneză clasică erau două limbi total diferite. Nu semănau nici din punct de vedere gramatical, nici din punct de vedere al vocabularului, nici din punct de vedere al sunetelor.

Scrierea, sub formă de semne chinezești, a fost introdusă în Japonia, prin intermediul Coreii, în secolul al VI-lea d.H. Japoneza se scria pe atunci numai cu semne chinezești, și se numea kanbun, un fel de a scrie, care cu semne ajutătoare pentru pronunție, a fost folosit, cu unele modificări minore.

Spre deosebire de cele două scrieri kana, kanji reprezintă o noțiune, fiind numite și „ideograme”, „logograme”, „fonograme” etc. Multe semne kanji sunt compuse din două sau mai multe „mini-semne”. Acelea dintre aceste „mini-semne” care dau înțelesul de bază al semnului kanji, și conform cărora sunt clasificate în dicționarele de kanji, se numesc „radicale”, bushu (部首?). Celălalt element, în cazul semnelor compuse din două „mini-semne”, arată de obicei cum se citește compusul după „pronunția chinezească”, care de cele mai multe ori nu este identică cu pronunția japoneză a cuvântului. De-a lungul timpului au fost inventate și un număr de semne kanji în Japonia, care se numesc kokuji (国字), de exemplu dō (働) (muncă) sau tōge (峠) (defileu).

 

● Kana (仮名)

Poeți de la curtea imperială au început prin secolele al VII-lea și al VIII-lea să folosească semnele chinezești independent de înțelesul lor, doar pentru pronunție, pentru a crea efecte estetice în poeziile lor. Încetul cu încetul, s-au cristalizat astfel de semne standard pentru fiecare silabă japoneză.

 

 

Datorită acestui lucru, s-au dezvoltat silabarele kana din kanji, unde semnul kanji, simplificat atât de mult încât deseori nu mai este recognoscibil, nu mai are sensul inițial, ci doar redă sunete sau combinații de sunete. Diviziunea unei silabe japoneze în mora (unitatea minimă a timpului metric, echivalentul unei silabe scurte; mora este importantă deoarece determină accentul sau izocronia – cadența vorbirii) în unele limbi se vede în scris prin faptul că pe lângă silabele formate dintr-o singură vocală sau dintr-o consoană plus vocală, și partea a doua a unei vocale lungi sau a unui diftong și sunetul silabic final n și sunetul geminat reprezentat prin っ sau ッ (sunete care dublează consonanta anterioară).

 

● Hiragana (ひらがな)

Hiragana a luat naștere în secolul al IX-lea și sunt forme cursive, simplificate ale semnelor man’yōgana ele părând simple și rotunjite. Acest proces a evoluat de-a lungul a mulți ani, rezultatul fiind un semn aparte pentru fiecare silabă japoneză.

 

 

Aceste semne au fost adunate într-un alfabet după modelul scrierii siddhamal sanscritei epocii respective, o limbă și o scriere care erau cunoscute unor învățați japonezi de texte budiste. Această organizare a silabarului hiragana („tabelul celor 50 de sunete”) mai este folosită și astăzi la stabilirea ordinii în care apar cuvintele într-un dicționar japonez.

 

● Katakana (カタカナ sau 片仮名)

Semnele katakana (カタカナ) au fost inventate de niște călugări budiști, în special cei din secta Songoku, ele folosind la început ca ajutor de citire a semnelor chinezești din textele religioase, cât și ca un fel de stenografie care era utilizată la notatul prelegerilor religioase.

 

 

Datorită formei lor oarecum futuristice, ele sunt uneori folosite în străinătate ca elemente de design sau în filme science fiction (de exemplu, în trilogia Matrix, văzute ca în oglindă, niște semne katakana împreună cu niște cifre).

În ziua de astăzi, ele sunt folosite în primul rând pentru cuvinte importate din alte limbi (numite gairaigo) pentru care nu există semne kanji, pentru nume străine, sau pentru scoatere în evidență (ca și semnele cursive în multe limbi care folosesc alfabetul latin). În ultimii ani, și numele coreene ( pe care înainte japonezii le scriau cu semne kanji) sunt redate cu katakana pentru a reda pronunția originală.

 

 

● Rōmaji(ローマ字„semne latine”)

Sunt literele alfabetului latin folosite în limba japoneză.

Literele latine au fost introduse în Japonia în principal de către misionarii portughezi iezuiți, care au mers în Japonia la puțin timp după descoperirea Japoniei de către europeni în anul 1544. În 1590, prima presă de tipar a fost dusă în Japonia din Portugalia. Aceasta, și altele după ea, a fost folosită timp de ca. 20 de ani pentru tipărirea așa-numitelor kirishitanban (tipărituri creștine), care erau scrise în latină, portugheză sau japoneza scrisă cu litere latine.

 

 

În timpul izolării Japoniei de restul lumii (ca. 1633- 1853), alfabetul latin n-a mai fost folosit aproape deloc. Medicul american misionar James Curtis Hepburn a alcătuit primul dicționar japonez-englez Wa eigorinshūsei (和英語林集成) în 1867 și a inventat transcrierea limbii japoneze cu literele alfabetului latin, transcriere care astăzi îi poartă numele.

Semnele rōmaji sunt folosite deseori în scopuri de marketing, deoarece japoneza scrisă cu litere latine pare multor japonezi modernă și cosmopolitană. Ele sunt folosite și pe unele semne indicatoare, așa ca străinii să se poată orienta mai ușor.

 

Japoneza are foarte multe cuvinte omofone, care nu s-ar putea distinge unul de altul cu silabar sau cu alfabetul latin. Japoneza este relativ săracă în silabe, având doar cu puțin peste 100 (spre comparație, chineza are ca. 400). Astfel, chiar și pentru japonezi este greu de ghicit despre care cuvânt este vorba, ei folosind deseori degetul arătător pentru a scrie în palmă (sau „în aer”) semnul kanji când interlocutorul nu înțelege despre care kanji este vorba.

De exemplu, același prenume poate fi scris cu mai multe semne kanji, părinții alegând nume copiilor după gustul estetic propriu, numărul liniuțelor care compun semnul kanji etc. Prenumele Akira poate fi scris ca あきら (în hiragana), アキラ (în katakana), sau cu semnele kanji 明, 光, 旭, 玲, 日明, 彰, 晶, 彬, 明朗, 晄, 徴 sau 亜喜良.

 

 

↘ Alfabetul chinezesc – scrierea hànzì

Caracterele chinezești (hànzì) sunt logograme dezvoltate pentru scrierea chinezilor. Ele au fost adaptate pentru a scrie o serie de alte limbi asiatice. Acestea rămân o componentă cheie a sistemului japonez de scriere, unde sunt cunoscute ca kanji. Acestea au fost folosite anterior în scrierea coreeană (unde sunt cunoscute sub numele de Hanja), vietnameză (într-un sistem cunoscut sub numele de chữ Nôm) și Zhuang (într-un sistem cunoscut sub numele de Sawndip). În mod colectiv, ele sunt cunoscute sub numele de caractere CJK.

 

 

Caracterele chinezesti au evoluat de-a lungul timpului de la formele primitive de hieroglife. Ideea că toate caracterele chinezesti sunt fie pictografe sau ideografe este una greșită: cele mai multe caractere combină elementul fonetic, și sunt compuse din componente fonetice și radicali semantici. Numai cele mai simple caractere, cum ar fi 人 ren (om), 日 ri (soare),山 shan (munte), 水 shui (apă), pot fi în întregime considerate pictograme.

În anul 100 d. Hr. savantul renumit Xǚ Shen în perioda Dinastiei Han a clasificat caracterele în șase categorii, și anume: pictografe, ideografe simple, ideografe compuse, împrumuturi fonetice, compuși din caractere fonetice și caractere derivate. Dintre acestea, doar 4% au fost clasificate ca pictografe, iar 80-90% ca și compuși, constând dintr-un element semantic, care indică sensul, și un element fonetic care indică pronunția. În general, elementul fonetic este mult mai exact și mai important decât cel semantic. Există aproximativ 214 radicali înregistrați în Dicționarul Kangxi.

În prezent, există două sisteme de caractere chinezești. Sistemul tradițional, folosit în Hong Kong, Taiwan, Macao (cu excepția Singaporului și Malaisia) de chinezi în afara Chinei continentale. Formele de caractere standardizate datează de la sfârșitul dinastiei Han. Sistemul simplificat de caractere chineze, elaborat de conducerea Republicii Populare Chineze, în 1954 a promovat o alfabetizarea în masă, cu o simplificare a simbolurile tradiționale.

Un chinez cult recunoaște aproximativ 6 000-7 000 de caractere. Circa 3 000 de caractere sunt obligatorii pentru a citi un ziar. Un dicționar mare integral, ca Dicționarul Kangxi, conține peste 40 000 de caractere, inclusiv variante obscure, rare, și caractere arhaice; mai puțin de un sfert din aceste caractere sunt acum utilizate în mod obișnuit.

 

↘ Alfabetul georgian

Alfabetul georgian (ქართული დამწერლობა) este un sistem de scriere folosit în scrierea limbii georgiene și a altor limbi kartveliene (mingreliană, svan, și uneori, laz), iar în mod ocazional în scrierea altor limbi caucaziene precum oseta și abhaza în timpul anilor ’40. Limba georgiană are o ortografie fonemică, iar alfabetul modern este compus din treizeci și trei de litere și este scris de la stânga la dreapta, de sus în jos.

În limba georgiană, cuvântul alfabet, ანბანი (anbani), este derivat din numele primelor două litere a fiecăruia dintre cele trei alfabete georgiene.

Grafia limbii georgiene a trecut, de-a lungul istoriei, prin trei ipostaze, sub numele lor georgiene: Asomtavruli, Nuskhuri și Mkhedruli. Chiar dacă alfabetele sunt considerabil distincte, acestea au un numitor comun în ordinea și denumirea literelor componente.

 

 

Iberia Occidentală a fost convertită la creștinism în anul 326. Savanții cred faptul că crearea vechiului alfabet georgian a fost datorată necesității unei scripturi religioase accesibilă georgienilor. Asta s-a întâmplat între secolul al IV-lea și al V-lea, la un interval relativ scurt față de această conversie. Cea mai veche atestare a unei scrieri georgiene este o inscripție Asomtavruli din anul 430, într-o biserică din Betleem.

A fost afirmat faptul că alfabetul georgian a fost creat de către Mesrob Maștoț, același ce a realizat alfabetul armenesc în jurul anului 405 și alfabetul caucazian albanez. Enciclopedia Britanică sugerează faptul că scrierea veche georgiană ar fi derivată alfabetului grecesc, afirmația avându-și baza în ordinea literelor și a formelor anumitor caractere.

Scrierile georgiene sunt unice în aspectul lor și originea lor exactă nu a fost niciodată stabilită. Totuși, în termeni strict structurali, ordinea lor alfabetică corespunde în mare măsură alfabetului grecesc. Inițial, alcătuit din 38 de litere, alfabetul prezintă acum 33 de litere, deoarece cinci litere sunt în prezent depășite în această limbă.

În ipostaza sa arhaică, alfabetul georgian mai conține 11 litere suplimentare:

Șase dintre aceste litere – ჱ, ჲ, ჳ, ჴ, ჵ și ჶ – au ieșit cu totul din uz, alte două – ჷ și ჸ – se folosesc doar pentru a transcrie cuvinte sau nume din alte limbi, iar ultimele trei – ჹ, ჺ și ჼ – sunt foarte rar întâlnite.

 

↘ Alfabetul armenesc

Sistemul de scirere armenesc a fost dezvoltat în jurul anului 405 d.Hr. de către Mesrop Mashtots, un lingvist armean și lider ecleziastic. Sistemul avea inițial 36 de litere; în cele din urmă, au fost adoptate încă două.

Cuvântul armean pentru „alfabet” este այբուբեն (aybowben), numit după primele două litere ale alfabetului armean: Ա și Բ. Se scrie orizontal, de la stânga la dreapta.

 

Cercetătorii spun că alfabetul armenesc este modelat după alfabetul grecesc, completat cu litere dintr-o altă sursă de sunete armenești care nu se găsesc în limba greacă. De asemenea, și ordinea alfabetului este precum alfabetul grecesc.

Numărul și ordinea literelor s-au modificat în timp. În Evul Mediu, au fost introduse două noi litere (Օ și Ֆ) pentru a reprezenta mai bine sunetele străine; asta a mărit numărul de litere de la 36 la 38. Din 1922 până în 1924, Armenia Sovietică a adoptat o ortografie reformată a limbii. Reforma a schimbat ligatura pentru unele cuvinte, dar în general nu a schimbat pronunțarea literelor individuale. Cei din afara sferei sovietice (armenii occidentali și armenii orientali din Iran) au respins ortografia reformată și continuă să folosească ortografia tradițională armeană.

În Limba Armeană, [ , ] este o virgulă, [ : ] este punctul de la sfârșitul propoziției. Semnul de întrebare [ ՞ ] se pune la ultima vocala a cuvântului întrebării. Stopul scurt [ ՝ ] se plasează la sfârșit de cuvânt, indicând o pauză mai mare decât cea a virgulei, si faptul că urmează o explicație, Semnul interjecțional [ ՛ ] se plasează între ultima și penultima literă a unei interjecții. [ « » ] este folosit ca „ghilimele” . [ ՜ ] se folosește ca semn de exclamare.

 

↘ Alfabetul ebraic

Alfabetul ebraic (אָלֶף-בֵּית עִבְרִי alef-bet ‘ivri) este seria de litere folosite de către limba ebraică. Acesta este un abjad, conținând exclusiv consoane, 22 la număr, fiecare având o triplă semnificație: un semn grafic reprezentând un sunet, un număr și o idee. Acesta se scrie de la dreapta la stânga, fiind folosit pentru a reprezenta mai multe limbi, inclusiv limba ebraică modernă, limba idiș și ladino. Literele nu au forme majuscule.

Cuvântul alef-bet rezultă din alăturarea primelor două litere ale alfabetului ebraic. Structura aceasta poate fi constatată de asemenea la alfabetul fenician, din care derivă și cel ebraic, precum și la alfabetul grec (alfa-beta).

 

Datorită conformației sale, alfabetul ebraic nu include litere care reprezintă vocale. Acestea sunt deduse din contextul unui anumit cuvânt alcătuit numai din consoane. Totuși, pentru dezambiguizare și clarificare, sunt folosite semnele grafice cunoscute ca nikudot (sing. nikud), care se amplasează dedesubtul sau deasupra unei litere pentru a marca vocala care îi urmează sau a evidenția o anume calitate a literei respective.

Tabelul următor exemplifică amplasarea acestor semne în jurul unei litere din alfabet:

 

În ebraica modernă, semnele acestea sunt adesea omise din majoritatea publicațiilor. Pentru a înlesni citirea unui text fără aceste vocale, locurile unde apare vocala /u/ sau /o/ sunt marcate cu litera ו (vav) în loc de kubuț, iar vocala /i/ este marcată cu litera י (iod). Unde aceste două litere reprezintă consoane (/v/ respectiv /j/), ele apar dublate (וו, respectiv יי).

La seria de diacritice se mai adaugă semnele de prescurtare ׳ (ghereș) și ״ (gherșaim). Cel dintâi este amplasat după o literă ebraică atunci când aceasta reprezintă un număr sau când trebuie pronunțată altfel decât ar fi normal (ז׳ reprezintă cifra 7 sau sunetul „j” /ʒ/). Gherșaim figurează între penultima și ultima literă a unui cuvânt atunci când acesta este o prescurtare sau un acronim. Când este vorba de un inițialism se folosește ghereș în loc (גב׳ gveret – doamna).

 

Fiecare alfabet este creat de om și este un sistem atât de complex, gândit cu atâta precizie și care a acumulat atâtea experiențe și istorii, încât este datoria noastră să-l ducem mai departe și să-l îmbunătățim dacă e cazul. Alfabetul ne caracterizează, de aceea este bine să ne cunoaștem istoria și originile.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *