7 trucuri pentru a vorbi în public fără frică

7 trucuri pentru a vorbi în public fără frică

A existat o vreme în care nu simțeam frica. Aveam în jur de 12 ani și povesteam în fața clasei o întâmplare pentru un concurs intern. Totul mergea extraordinar de bine, asta până când am auzit câteva voci venite din primele rânduri care spuneau ceva despre părul meu. În acel moment mi-am pierdut concentrarea și am uitat șirul întâmplărilor. Țin minte doar că mă gândeam la cum mi-am aranjat părul în acea dimineață. Cam atunci am început să mă tem de vorbitul în public.

Anii au trecut și am reușit să înving această frică de public speaking. Acum pot vorbi în fața a două sute de oameni fără niciun fel de probleme, și chiar dacă emoțiile persistă, reușesc să le controlez cu succes. Nu a fost ușor, însă cu ajutorul cărților citite și ale tehnicilor dezvoltate în regim personal, am reușit.

Din fericire, aceleași trucuri te vor ajuta și pe tine, așa cum m-au ajutat și pe mine.

#1 Recunoaște că ai emoții

Tot ce trebuie să faci este să recunoști că ai emoții atunci când vorbești în fața unei audiențe. Dacă faci asta, oamenii din sală vor fi mult mai îngăduitori atunci când se va vedea că ai emoții pe durata discursului tău. Mai mult decât atât, te vei simți chiar mai relaxat, acum că ei nu se așteaptă la o prezentare world-class. Dar imaginează-ți cât de surprinși vor fi atunci când vei oferi cea mai bună prezentare la care au participat, asta în pofida emoțiilor și a nervozității. Poți chiar și să glumești pe tema asta. Iată și un exemplu: ”pe drum, numai Dumnezeu și cu mine știam despre ce urmează să vorbesc aici. Acum, că am ajuns, numai Dumnezeu știe.”

#2 Schimbă audiența

Nu trebuie să-i dai afară din sală și să îi înlocuiești cu alții. Dar poți să-i schimbi în mintea ta. Unii vorbitori preferă să-i dezbrace în imaginația lor. Alții preferă să-și imagineze cum își fac nevoile. Se spune că ajută. Încearcă și tu, dar altfel. În loc să te gândești că în sală sunt niște lectori gata să-ți evalueze prestația, gândește-te că sunt niște studenți care vor să învețe ceva bun de la tine.

#3 Investește în PowerPoint

Aici trucul e simplu. Dacă îți creezi niște slidere interesante și pline de animații, ochii celor din public vor fi ațintiți către acea zonă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că îți va fi mai ușor să vorbești pentru că asupra ta nu va mai fi o presiune atât de mare. Știm cu toții ce se întâmplă atunci când oamenii se uită la tine. Încerci să te concentrezi pe cei care nu se uită. Să ții un speech în fața unor oameni care nu se uită la tine va fi întotdeauna mult mai ușor.

#4 Fă greșeli intenționat

Aceasta este încă un truc pe care vă sfătuiesc să-l faceți. Odată, am scăpat special notițele pe podea și, în timp ce mă aplecam să le ridic, i-am avertizat în glumă pe oameni că prezentarea va începe să devină un pic confuză de acum înainte.

Scopul greșelilor este de a obține controlul asupra publicului. Dacă îi poți face să râdă și să devină interactivi, prezentarea ta va fi una pe care și-o vor aminti cu siguranță. Și va fi și mai ușoară!

#5 Vorbește cu câte o persoană pe rând

Cel mai terifiant aspect la vorbitul în public este publicul. Numai dacă te uiți la oamenii din sală, care abia așteaptă să le vorbești, te trec fiori pe șira spinării. Cum combați asta? Îți dedici prezentarea unei persoane din sală. Imaginează-ți că restul publicului nu îți acordă atenție. Atunci când cineva îți pune o întrebare, te concentrezi asupra persoanei care te-a întrebat, ca și când ați fi la o cafenea. Nu e mai relaxant?

#6 Povestește

Introdu în discursul tău povești despre tine. Povestește-le ca și când ai vorbi în fața prietenilor. Cea mai relevantă experiență pentru public poate veni datorită întâmplărilor trăite de tine.

#7 Experimentează

Acest sfat este cel mai important dintre toate. Găsește noi moduri de a oferi cea mai bună prezentare. Experimentează glume noi, plimbă-te printre oameni, în loc să fii static. După ce vei dori să vezi comportamentul oamenilor în funcție de gesturile tale, vei observa că vorbitul în public nu e chiar atât de rău.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *